Eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, la Sărmașu
La Mănăstirea Ortodoxă din Sărmașu au fost sfințite 24 de busturi din bronz ale unor figuri reprezentative ale neamului românesc din toate timpurile și a fost dezvelită o placă aniversară. Mai mult:
24 Septembrie 2018, 11:32
De asemenea, a fost inaugurat un grup statuar al sfinților apostoli Andrei și Pavel și tronul Voievodului Ștefan cel Mare.
Binecuvântarea a fost făcută după slujba arhierească, de ÎPS Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia, în prezența oficialităților locale și județene, dar și a câtorva sute de credincioși:
"Din sânul poporului român s-au ridicat bărbați luminați, patrioți înflăcărați și eroi bravi care, cu truda sau cu sângele lor, au pus temelia României Mari. Recunoștința noastră pentru vrednicii înaintași, se exprimă astăzi, aici la Sărmașu, prin binecuvântarea a 24 de busturi ale elitelor autohtone. Privindu-le, suntem conștienți că avem datoria sacră să servim patria străbună cu hărnicie și cu spirit de sacrificiu.”
”Arc peste timp” este denumirea complexului sculptural realizat de artistul mureșean, Ioan Astăluș:
"Pentru a marca 100 de ani nu e nevoie doar de vorbe. E nevoie și de statui, deci ceva ce rămâne. Dincolo de statui, sunt momentele de glorie ale celor care ne-au ajutat să ajungem aici. Proiectul a început timid, inițial cu o singură statuie după care să se multiplice la 12 statui iar, în final, să fie 24, începând cu Burebista și continuând cu Decebal, Brâncoveanu, Mihai Eminescu, Ștefan cel Mare, primul întregitor-Mihai Viteazul, Horea, Papiu Ilarian, Carol I, Ferdinand întregitorul, Gh. Pop de Băsești, Nicolae Băcescu, ș.a.”
Proiectul marilor români de la Sărmașu continuă cu ”Aleea scriitorilor” care va fi realizată tot de artistul mureșean, Ioan Astăluș.
Acesta va sculpta busturile elitelor culturii și literaturii românești ce vor fi amplasate pe Calea Crucii, ce duce la Mănăstirea din Sărmașu.
Sursa: rador
Sursa foto: zi-de-zi.ro
Vezi și Conf dr Cosmin Puia, despre chirurgia metastazelor hepatice
Află tot ce trebuie să știi despre transplantul de ficat și prof dr Irinel Popescu