România şi Franţa - 500 de evenimente comune pe tema Centenarului
În peste 100 de oraşe din România şi Franţa vor fi organizate 500 de evenimente comune pe tema Centenarului.
11 Noiembrie 2018, 07:03
Zeci de şefi de stat şi de guvern participă, astăzi, la Arcul de Triumf din capitala Franţei, la ceremonia dedicată împlinirii a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial.
În onoarea acestora, preşedintele Emmanuel Macron a oferit, aseară, un dineu, la Muzeul Orsay, a transmis corespondentul nostru, Anton Cazacu. Tot ieri, conducătorul delegaţiei României, preşedintele Klaus Iohannis, s-a întâlnit, la ambasada ţării noastre, cu studenţi, masteranzi şi doctoranzi români din regiunea pariziană, implicaţi în cercetarea ştiinţifică.
Cu această ocazie, ambasadorul Luca Niculescu a anunţat că, între 27 noiembrie anul acesta şi 14 iulie anul viitor, în peste 100 de oraşe din România şi Franţa vor fi organizate 500 de evenimente comune pe tema Centenarului. Şi în România, sunt programate, astăzi, de Ziua Veteranilor, ceremonii dedicate Armistiţiului de la 1918.
În Bucureşti, va fi dezvăluit un bust al comandantului Armatei Române în Primul Război Mondial, Alexandru Averescu, la intersecţia bulevardului Mărăşti cu strada Alexandru Constantinescu.