Sistemul penitenciar din România, la 1911

Revoltele nu erau o noutate. Si in 1910 fusese la fel, si in 1909 – la fel cum probabil, daca am cerceta presa si din anii de dinainte, vom intalni situatii asemanatoare. Iata, de pilda, aceasta relatare de pe prima pagina din "Dimineata' din 9 ianuarie 1911, despe "Rascoala de la penitenciarul Doftana': "Directia penitenciarului Doftana a comunicat telegrafic pachetului local ca detinutii din acest penitenciar s-au rasculat din nou. Detinutii refuza sa intre in celule, ei s-au postat pe coridoare, inarmati cu ciomege si instrumente, nelasand pe nimeni sa patrunda pana la ei. Pentru ca sa nu se intample vreo evadare, s-au dublat garzile. (…) Imediat ce s-a anuntat revolta condamnatilor de la Penitenciarul Doftana, au plecat la fata locului dnii Farra, director general al Inchisorilor, si procuror Nicu Paunescu'. Iata ce declara acesta din urma: "Condamnatii corectionali in numar de 120 s-au revoltat de aseara intrebuintand acelasi sistem ca anul trecut: adica nu au mai voit sa intre in celule. Ei au stat adunati in grupuri pe coridoarele penitenciarului. Cauza revoltei este ca condamnatii pretind sa se suprime regimul celular (care presupunea punerea in fiare a puscariasului si privarea de orele de munca sau de plimbare in curtea inchisorii, timp de mai multe zile – n.r.). Pana in prezent nu s-a stabilit cine sunt instigatorii acestei razvratiri (se va dovedi ulterior ca unul dintre instigatori era chiar primul gardian, ce va fi si destituit – n.r.). In urma sfaturilor blande date de d. director general si de mine, condamnatii s-au supus, intrand in celula de astazi la orele 5 dupa-amiaza, astfel revolta s-a potolit'. Ca si altadata, capii revoltelor, in numar de zece, au fost bagati la carcera pentru 10 zile, iar ceilalti participanti la rascoala din inchisoare, numai pentru 15 zile.

Probabil ca autoritatile au rasuflat usurate, sperand ca masura coercitiva ii va potoli. Insa dupa exact 15 zile, presa titreaza: "Noua revolta de la Doftana'.

Pe scurt, lucrurile au stat astfel: in momentul in care "se implinea osanda pentru o parte din condamnati', urmand sa le fie scoase "fiarele', detinutii sparg usile celulelor, patrund in interiorul inchisorii, ii elibereaza pe ceilalti. Ei acuza intarzierea cu care le-au fost scoase fiarele (nu in zorii zilei, cum s-ar fi asteptat, ci la amiaza). "Detinutii revoltati s-au impartit in doua grupe. Un grup care cuprinde pe ocnasi si pe recidivisti s-a inchis in ateliere si nu voieste a se preda pana la sosirea directorului general al inchisorilor. Al doilea grup care cuprinde 15 condamnati se plimba prin curtea penitenciarului...'.

Evadarea este insa imposibila. S-a format un dublu coridor de paza, s-au blocat toate iesirile si se asteapta si ajutoare de la Ploiesti. Vor veni conduse chiar de capitanul de jandarmi Tiuleanu. Procurorul sef din Prahova, Atanasiad, procurorul Zagoritz si directorul general al inchisorilor, Farra, pornesc imediat spre Doftana. Revolta e inabusita, dar catre sfarsitul anului, in octombrie, Doftana fierbe din nou. De data aceasta, detinutii iau chiar, pentru scurta vreme, un ostatic dintre gardieni. Sunt insa dezarmati, iar capii revoltelor ajung in lanturi, in carcera. Interesant e ca, de data asta, dintre cei doisprezece conducatori ai rascoalei, patru abia ce fusesera trimisi acolo, disciplinar, de la penitenciarul din Galati, pentru ca... initiasera o revolta.

Era clar ca "buna ziua' ca se cerea o schimbare a sistemului. Regimul penitenciar nu mai fusese reformat de la Grigore Ghica al IV-lea (Grigore Dimitrie Ghica - domnitor al Tarii Romanesti intre 1822-1829). Si oricat se incercase in timp imbunatatirea lui, era de mult depasit, anacronic. Realitatea asta o simteau pe pielea lor puscariasii, o rasuceau pe toate partile jurnalistii si-i cautau rezolvare specialistii din domeniu. Cresterea criminalitatii, cresterea ratei de recidiva - sunt puse pe seama unui sistem deficitar. Nu se lucreaza la asanarea morala a celor ajunsi in puscarie – scriu jurnalistii. Inchisorile de minori, scolile de corectie (cum este cea de la Mislea) – par sa fie adevarate scoli ale criminalitatii. "Vorbind despre inchisori trebuie sa amintim desigur despre inchisorile de minori. Acestea merita o atentie deosebita pentru ca ele in multe cazuri sunt prima scoala in care se dezvolta criminalul, recidivistul incorigibil, si ca, deci, trebuie astfel organizate ca educatiunea si ridicarea morala urmarita in aceste inchisori sa nu mai fie o simpla fictiune', scrie "Ilustratiunea romana', in vreme ce in periodicul de specialitate "Revista penitenciara si de drept penal' crede ca sistemul e ineficient din motiv de... "blandete': "Multi vin la inchisoare (zice S. Niculescu, o notorietate in criminalistica, in epoca - n.r.) spunand ca afara n-au ce face si fiindca aici au tot ce le trebuie: locuinta bine aerisita, hrana buna, imbracaminte curata, caldura, iar cand se imbolnavesc, un doctor si medicamente la dispozitie, in timp ce afara trebuie sa munceasca. Ori, cand se stie ca in inchisoare pot avea totul fara munca si fara nici o grija, pentru ce ar munci cand sunt liberi?'

La sfarsit de an 1911, problema inchisorilor - "chestia regimului penitenciar', cum i se spunea in epoca - era inca o simpla tema de dezbatere, ridicata deopotriva de jurnalisti si de juristi, de penalisti, de temniceri. Cand si cand, de puscariasi si de familiile lor. Ea va continua sa fie atacata, ca atare, si in 1912, schimbarile fiind vizibile, pic cu pic, pana catre inceputul razboiului cel mare (pe care nimeni nu-l prevedea, inca...)

Din "Ilustratiunea romana'

Flagelul criminalitatii
Criminalitatea, care noteaza la noi un procent rusinos si pare-ca crescand, cheama in numele unei sfinte datorii sociale, pe toti intelectualii, pe toti oamenii de stat, fara distinctie de culoare politica, ca sa combata acest ingrozitor flagel. "Ceea ce se spunea in Franta acum 35 de ani – zice dl prof. I. Tanoviceanu – putem sa spunem si noi despre tara noastra cu mai mult drept cuvant, fiindca dupa cum am aratat in diferite studii ale noastre, din diferite cauze, nicaieri criminalitatea nu a crescut cu o mai mare repeziciune ca in tara noastra. Prin urmare putem sa zicem ca si la noi ar fi o crima sa nu ne ingrijim de mersul criminalitatii in tara noastra. Trebuie ca persoanele autorizate, fara distinctiune de partide politice si de idei stiintifice, sa-si dea mana in privinta combaterii marelui flagel'.

Morala sociala
Prezumtia de drept ce o facem ca Societatea, pedepsind pe individ pentru fapta sa, se gandeste la pilduirea semenilor, nu este un fapt ispravit. Criminalul care-si face osanda izolat de restul Societatii, cioplind bulgarii de sare in fundul ocnei, ori cheltuindu-si vremea in alta munca grea, nu poate fi pentru noi simplul semen cu porniri rele, cu simtul pervertit, plecat ca sa-si ispaseasca fapta. Morala sociala ne arata ca in fundul ocnei, acolo unde ratacitii si pleava societatii isi duc amarul, condamnatul nu trebuie parasit dintr-un motiv indoit: 1. Pentru ca ocnasul ispravindu-si pedeapsa trebuie sa devie lui si familiei lui folositor. 2. Ca avem a-l forma pe condamnat astfel ca transplantandu-i geniul bun in suflet, schimbandu-i pornirile, sa-l facem inofensiv si incapabil de a transmite prin contagiune, semenilor lui, perversiunea de odinioara. Totusi, la noi lucrurile se schimba. Condamnatul care tot timpul pedepsei a fost moralmente parasit revine in mijlocul Societati acelasi si devine prin excelenta recidivist. Dovada ne-o face dealtfel faptul ca la noi recidiva ca si criminalitatea este in crestere.

Inchisorile de minori
Rolul inchisorii de minori nu este inca terminat. El n-are numai menirea de a retine intre zidurile groase pe minor, timpul de ispasire. Este – daca se poate spune astfel – purgatoriul care sa purifice sufletele dezmosteitilor, in asa chip incat ei sa devie iarasi "oameni'. Alaturi de munca de orice soi (agricola, industriala) scoala vine sa ofere cultura generala si educatia propriu-zisa. Dar cum poti face aceasta cu spirite reclacitrante, genii rele, pornite vesnic spre rau? Tocmai aci sta mestesugul: este sa faci sa rodeasca samanta si intr-un teren pietros si plin de buruieni. Conferintele si predicile religioase ar trebui sa fie cat mai numeroase ca sa implante cat mai adanc in sufletele acestor nenorociti, pe care Societatea daca i-a pierdut pentru o parte din vreme, nu-i doreste sa-i vaza pierduti pentru totdeauna si pururea e o primejdie pentru semenii lor, sa implante zic moralul pe care nu-l au.

Societatile de patronaj
Trecerea din lumea cea de munca si de ispasire grea in aceasta a noastra plina de libertate si de voie-buna, este anevoiasa si ea trebuie inlesnita de cineva. Aici incepe rolul Societatilor de patronaj, care iau sub aripa lor pe acei reintorsi din locurile ispasirii, care le procura de lucru si care – adeseori prin mari sfortari - ii reda Societatii si familiei oameni muncitori sI cinstiti. Aceste Societati de patronaj au o inalta misiune morala si sociala, si in toate tarile civilizae se gasesc asemenea societati, conduse de intelectuali sI de oameni de bine. Trei sferturi din sansa pe care o are condamnatul de a nu cadea in recidiva este castigata de Societatea de Patronaj. S-au pus bazele – ce e drept - si la noi, acum catava vreme, unei asemenea Societati, din initiativa Mitropolitului Moldovei.