Se suspendă vânătoarea pentru 25 de specii de păsări
Curtea de Apel Târgu Mureş a decis suspendarea vânătorii pentru 25 de specii de păsări pentru sezonul 2021-2022.
27 Noiembrie 2021, 10:09
Acţiunea vine în urma unei iniţiative în instanţă înaintate de o asociaţie de profil. Prin urmare, nu mai poate fi vânată niciuna din speciile în cauză, între care se află ciocârlia de câmp, coţofana, graurii sau mai multe specii de porumbel. O serie de organizaţii din domeniu spun că decizia vine într-un moment critic pentru biodiversitate şi că vor acţiona mereu în situaţiile în care statul român ia decizii fără fundamente ştiinţifice şi fără o consultare reală. După cum anunţă Societatea Ornitologică Română, este al doilea an consecutiv în care Curtea de Apel Târgu Mureş dispune de urgenţă suspendarea ordinului Ministerului Mediului, care reglementează stabilirea cotelor de vânătoare pentru unele specii de păsări admise la vânat. Acum, decizia în cauză nu este definitivă, dar este executorie şi se aplică de la momentul pronunţării.
RADOR
Foto: Pixabay