-

Cea de a doua sesiune a bacalaureatului 2018 începe luni, 20 august

Peste 45 de mii de candidaţi s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2018. Calendarul examenelor:

Dintre aceştia, două treimi sunt absolvenţi ai acestui an şcolar, iar o treime vin promoţiile anterioare.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, cea de a doua sesiune a bacalaureatului începe luni, 20 august, cu proba scrisă la limba şi literatura română. Marţi, pe 21 august, are loc proba scrisă la limba maternă, pe 22 august - proba obligatorie a profilului, iar pe 23 - cea la alegere.

Examenul oral la română se va desfăşura în zilele de 24 şi 27 august, iar cel la limba maternă - pe 28. Evaluarea competenţelor digitale este programată pentru 29 august, iar examenul oral la o limbă străină va avea loc pe 30 şi 31 august.

Primele rezultate vor fi afişate pe 1 septembrie, iar cele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi făcute publice pe 6 septembrie.

Sursa: rador

Articole înrudite