Accident rutier cu multiple victime, după ce o căruță a intrat în coliziune cu un vehicul
Trei persoane care se aflau într-o căruţă şi o alta dintr-un autoturism au fost rănite într-un accident rutier petrecut în apropiere de oraşul Babadag, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea.
17 Octombrie 2024, 10:45
Accidentul s-a înregistrat miercuri după-amiază pe drumul naţional 22 Tulcea-Constanţa.
Un tânăr care conducea căruţa, într-o curbă, nu s-a asigurat corespunzător şi atelajul a fost lovit de maşină condusă regulamentar de o femeie în vârstă de 26 de ani.
'În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto, cât şi a altor trei persoane ce se aflau în vehiculul cu tracţiune animală. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă', au precizat reprezentanţii IPJ Tulcea.