Bărbat decedat după ce un copac a căzut peste utilajul în care se afla
Un bărbat a decedat, marţi, după ce un copac a căzut peste utilajul în care acesta se afla, evenimentul având loc într-o zonă forestieră de pe raza comunei Săuleşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj.
23 Ianuarie 2024, 12:46
Potrivit sursei citate, la faţa locului au fost direcţionate echipaje de intervenţie din cadrul ISU Gorj, SAJ Gorj, Salvamont Gorj şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă constituit la nivelul UAT Săuleşti.
'Am fost semnalaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generate de un copac căzut peste un utilaj în care se afla un bărbat într-o zonă forestieră de pe raza comunei Săuleşti.
Din păcate, echipajele medicale sosite la faţa locului au constatat că bărbatul a suferit leziuni incompatibile cu viaţa. Intervenţia este în desfăşurare, iar colegii intervin pentru scoaterea bărbatului din utilaj', a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.