Scandal la un spital din Bucureşti. Un tânăr a lovit cu maşina un agent de pază
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, el fiind acuzat că a produs un adevărat scandal în curtea Spitalului Clinic de Urgenţă 'Sfântul Pantelimon' Bucureşti, lovind în faţă un agent de pază, iar pe altul l-a izbit cu maşina, proiectându-l la pământ.
09 Mai 2023, 16:37
Procurorii susţin că luni seară, tânărul şi tatăl său s-au deplasat cu maşina în curtea interioară a Spitalului 'Sfântul Pantelimon', au parcat şi apoi au intrat în incinta unităţii medicale, unde au produs scandal, informeaza Agerpres.
'La data de 8.05.2023, în jurul orei 20,17, inculpatul (un bărbat în vârstă de 25 de ani) şi tatăl acestuia au intrat cu autoturismul în curtea interioară a Spitalului Clinic de Urgenţă 'Sfântul Pantelimon' Bucureşti, au parcat şi au intrat în incinta spitalului, unde au provocat un scandal.
Agenţii de securitate i-au escortat pe cei doi în afara clădirii, împrejurare în care inculpatul l-a lovit cu pumnii în faţă pe unul dintre agenţi.
Deşi persoana agresată nu a formulat plângere prealabilă pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, agresiunile exercitate asupra sa au fost săvârşite în loc public, în faţa mai multor persoane cărora le-au fost provocate sentimente de indignare, teamă şi insecuritate, fapta constituind infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice', se arată într-un comunicat al Parchetului.
După ce l-a lovit pe paznic, tânărul s-a urcat în maşină şi l-a izbit pe un paznic, care a căzut la pământ.
'Ulterior, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului şi, cât timp agenţii de pază încercau să gestioneze situaţia cu tatăl său, a condus vehiculul în direcţia unuia dintre agenţii de pază şi l-a lovit pe acesta cu partea din faţă, proiectându-l pe sol, provocându-i policontuzii, plagă contuză mâna dreaptă şi contuzie genunchi drept.
Din modul în care inculpatul a acţionat rezultă că acesta a săvârşit infracţiunea de tentativă de omor cu intenţie indirectă, întrucât a acceptat posibilitatea decesului victimei, care nu s-a produs din hazard, dar şi datorită manevrelor victimei care a observat intenţia inculpatului şi a adoptat o poziţie defensivă', explică procurorii.
Procurorii au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.