Femeie sancționată pentru alcoolemie, prinsă din nou la volan după doar două ore
O femeie de 54 de ani din comuna Plăieşii de Jos a fost prinsă la volan pe un drum din Tuşnad la aproximativ două ore după ce îi fusese luat permisul pentru conducere sub influenţa alcoolului, informează, vineri, IPJ Harghita.
26 Iulie 2024, 14:59
Femeia în cauză a refuzat recoltarea de probe biologice, fiind întocmit dosar penal pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Totodată, poliţiştii au dispus reţinerea permisului de conducere al acesteia, până la finalizarea cercetărilor.
'Aproximativ două ore mai târziu, aceeaşi persoană a fost depistată de către poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier conducând acelaşi autoturism pe DN 12/ DE 578, în Tuşnad, având 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat şi exercitarea dreptului de a conduce vehicule suspendată. Conducătoarea auto a fost condusă la o unitate spitalicească, unde i-au fost recoltate mostre biologice', mai anunţă IPJ Harghita.
Poliţiştii au întocmit încă un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.