În pragul tragediei: Un bărbat băut, adormit pe calea ferată, salvat de un echipaj de Ambulanță înainte de trecerea trenului
Un bărbat băut, care a adormit între şinele de cale ferată de pe podul din zona Gării Bărboşi, a fost trezit de un echipaj SMURD cu puţin înainte de trecerea trenului care venea din Galaţi, informează joi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi.
06 Iunie 2024, 13:48
'O misiune mai puţin obişnuită a întregistrat joi echipajul de pompieri de pe ambulanţa SMURD. Apelul unei persoane care trecea prin zonă a sesizat faptul că un bărbat, care pare să fi consumat băuturi alcoolice, este căzut pe calea ferată a podului din zona Gării Bărboşi. Când au ajuns la locul evenimentului, paramedicii au găsit un bărbat de 44 ani, intoxicat etanolic, care adormise între şinele de cale ferată şi refuza să plece. Din fericire, colegii noştri l-au convins la timp să urce în ambulanţă, pentru că, la scurt timp, a trecut şi trenul dinspre Galaţi', a transmis ISU Galaţi.
În prezent, bărbatul este în afara oricărui pericol şi se află sub supraveghere medicală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi.