Incident neașteptat la o școală, dupa ce un elev de clasa a II-a a spart cu mâinile un geam chiar în timpul orei
Un incident a avut loc marţi dimineață, într-o școală gimnazială din Târgu Mureş, unde un elev de clasa a II-a a spart cu mâinile geamul de sticlă al ușii clasei, în timpul unei ore de curs.

Articol de Petruț Mazilu, 15 Aprilie 2025, 14:25
Elevul s-ar fi manifestat violent și faţă de cadrul didactic.
'La data de 15 aprilie, în jurul orei 11:05, Poliţia municipiului Târgu Mureş a fost sesizată de către reprezentanţii unei şcoli gimnaziale cu privire la un incident petrecut în timpul unei ore de curs. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit faptul că, în timpul unei ore de curs, un elev de 9 ani ar fi spart cu mâinile sticla de la nivelul unor ferestre ale încăperii, provocându-şi astfel vătămări şi ar fi manifestat faţă de cadrul didactic un comportament violent. În cadrul evenimentului, ceilalţi elevi prezenţi nu au fost agresaţi fizic şi nu au suferit vătămări. Echipajul medical solicitat la faţa locului a acordat îngrijiri de specialitate minorului', a arătat, într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi distrugere, cercetările fiind continuate sub supravegherea unităţii de parchet competente pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în legătură cu evenimentul.
'A fost o situaţie conflictuală în care un elev de clasa a II-a a avut o răbufnire, dar, trebuie subliniat, nu s-a întâmplat nimic grav, iar copilul nu a agresat colegii. În timpul incidentului, el a dat cu pumnul în geamul de la uşa de clasă şi acesta s-a spart. Din nefericire, a suferit o tăietură de la cioburile sticlă. Imediat, am chemat poliţia, iar elevul a fost dus la cabinetul medical pentru a primi îngrijiri. Tăietura nu a fost gravă, dar am considerat că este important să implicăm autorităţile pentru a asigura siguranţa tuturor. Am contactat şi părinţii, iar mama elevului a fost informată şi a venit la şcoală. Este important să menţionez că toată lumea este în siguranţă, iar toate autorităţile au fost alertate, inclusiv apelul la 112. Ne asigurăm că situaţia este gestionată corespunzător', a declarat presei, marţi, directorul şcolii, Maria Gliga.