Incident șocant în Turnu Măgurele: Doi bărbați urcaţi pe o mașină în mers, amenințau trecătorii cu o armă airsoft
Doi jandarmi aflaţi în timpul liber au observat pe o stradă din Turnu Măgurele doi bărbaţi urcaţi pe plafonul unui autovehicul în mers, unul dintre ei având o armă de tip airsoft pe care o îndrepta către trecători, informează, miercuri, IJJ Teleorman.
29 Mai 2024, 12:53
'În data de 28 mai a.c. în jurul orelor 19.00, aflându-se în timpul liber, doi jandarmi, soţ şi soţie, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Teleorman au observat un autovehicul aflat în mers, în municipiul Turnu Măgurele, pe plafonul căruia erau urcaţi doi bărbaţi, unul dintre ei având o armă de tip airsoft, pe care o îndrepta către cetăţeni. Având în vedere pericolul în care se aflau ceilalţi participanţi la trafic, colegii noştri au luat decizia de a nu-i pierde din raza vizuală, au apelat numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita sprijin şi totodată au transmis detalii despre zona unde se deplasează', precizează IJJ Teleorman.
Poliţiştii i-au prins pe cei doi bărbaţi urcaţi pe maşină şi i-au condus la secţie.
'Când şi-au dat seama că sunt urmăriţi de colegii noştri, cei doi bărbaţi au fugit, dar au fost găsiţi în scurt timp de poliţişti şi conduşi la secţie, în vederea sancţionării conform prevederilor legale în vigoare', mai anunţă IJJ Teleorman.