Istoricul sancţiunilor rutiere se poate obţine de acum on-line
Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând de joi, în cadrul platformei hub.mai.gov.ro - secţiunea dedicată obţinerii on-line a istoricului sancţiunilor rutiere.
18 Mai 2023, 16:14
Pentru a obţine acest document online, solicitantul trebuie să aibă sau să îşi creeze un cont pe portalul hub.mai.gov.ro sau pe ghiseul.ro, potrivit Agerpres.
În cazul în care persoana optează pentru un cont direct pe platforma hub.mai.gov.ro este necesar să se deplaseze o singură dată la o unitate de poliţie pentru confirmarea identităţii.
În cazul folosirii unui cont de pe platforma ghiseul.ro nu mai este necesară deplasarea la o unitate de poliţie, identitatea persoanei fiind confirmată prin datele existente pe portalul respectiv.
Următorul pas, după autentificarea în portalul hub.mai.gov.ro folosind un cont validat, este selectarea butonului 'istoricul sancţiunilor rutiere'.
În continuare, solicitantul introduce datele cerute de platformă, precum motivul pentru care solicită eliberarea şi perioada pentru care doreşte să-i fie comunicat cazierul rutier.
Obţinerea istoricului sancţiunilor rutiere este gratuită, iar documentul astfel generat este valabil doar în format electronic.
În cazul în care cazierul rutier este necesar în format fizic, printat, solicitantul trebuie să se deplaseze la serviciile rutiere din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene sau la Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Prin intermediul portalului hub.mai.gov.ro poate fi eliberat şi certificatul de cazier judiciar, pot fi făcute programări pentru eliberarea paşapoartelor şi pot fi solicitate avize de la Direcţia Generală Logistică a Ministerului Afacerilor Interne pentru urbanism, amenajare a teritoriului, dar şi autorizaţii de construcţie ori desfiinţare a construcţiilor.