Ascultă Radio Antena Satelor Live

O femeie din SUA, înşelată cu 400.000 de dolari de falşi preoţi şi monahi din Suceava

Mai multe persoane din judeţul Suceava, care se dădeau drept preoţi şi monahi, sunt cercetate penal după ce ar fi înşelat o femeie din Statele Unite ale Americii (SUA) cu suma de 400.000 de dolari, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu.

O femeie din SUA, înşelată cu 400.000 de dolari de falşi preoţi şi monahi din Suceava
Foto: Pixabay

23 August 2023, 13:26

Potrivit acestuia, persoanele respective ar fi minţit-o pe femeie că strâng fondurile pentru a construi o grădiniţă sau o farmacie care oferă medicamente gratuite pentru nevoiaşi.

Femeia din SUA a depus, în luna ianuarie a acestui an, o plângere la Poliţia Municipiului Rădăuţi, arătând că sumele respective de bani au fost virate, în perioada 2013-2021, în diferite conturi bancare.

'Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, au desfăşurat activităţi investigative complexe şi activităţi de cercetare penală, stabilind că, la sfârşitul anului 2013, în timp ce persoana vătămată se afla în Statele Unite ale Americii, ar fi accesat un anunţ postat pe un site on-line de către persoane neidentificate, care îşi atribuiau identitatea unor cadre monahale şi personal ecleziastic, cu intenţia de a stabili o legătură spirituală care să conducă la apropierea sa de biserică. Astfel, persoana vătămată ar fi contactat telefonic persoana din anunţ şi ar fi început o legătură cu persoane necunoscute şi neidentificate, constând în conversaţii telefonice frecvente, ajungând la un moment dat la încrederea deplină că persoana cu care corespondează este un preot din Suceava. În aceste împrejurări, după ce ar fi obţinut încrederea persoanei vătămate şi ar fi convins-o că este preot, persoana neidentificată ar fi început să-i solicite diverse sume de bani, cu anumite scopuri precise, de ajutorare, respectiv construirea de biserici, grădiniţe sau farmacii, precum şi alte cauze umanitare', a precizat oficialul IPJ.

Infracţiunile ar fi fost coordonate de un bărbat de 44 de ani, care se afla în penitenciar. În urma investigaţiilor, 's-a constatat că persoana care şi-ar fi atribuit identităţile preoţilor, obţinând astfel pentru sine şi pentru complicii săi, în mod injust, aproximativ 400.000 de dolari americani, este un bărbat încarcerat în penitenciar'.

'Astfel, în perioada 2013- 2021, aflându-se încarcerat în penitenciar, folosindu-se de calitatea falsă de preot, atribuindu-şi în mod nereal identităţile unor monahi, ar fi indus şi menţinut în eroare telefonic persoana vătămată aflată în Statele Unite ale Americii, de la care, sub pretextul neadevărat al construirii unei grădiniţe pentru copii, a unei farmacii care oferă medicamente gratuite pentru nevoiaşi, a efectuării de lucrări la biserici sau pentru cauze umanitare, ar fi solicitat şi primit în mod injust, prin intermediul complicilor săi, respectiv 8 persoane (5 bărbaţi şi 3 femei), aproximativ 400.000 dolari americani', a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Suceava.

În acest caz au fost făcute 11 percheziţii domiciliare, dintre care şapte percheziţii la penitenciar, dar şi la imobile din municipiul Rădăuţi şi comuna Arbore din judeţul Suceava. Totodată au fost emise mandate de aducere privind partenerii acestuia la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

'În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziţie domiciliară, în incinta penitenciarului, au fost descoperite un telefon mobil, pe care bărbatul bănuit de comiterea înşelăciunilor îl avea asupra sa şi mai multe înscrisuri care interesează cauza. De asemenea, şi de la celelalte locaţii au fost ridicate bunuri şi înscrisuri cu valoare probatorie. Prin ordonanţa din data de 20 august 2023, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de bărbatul bănuit de comiterea înşelăciunilor, respectiv persoana încarcerată, de 44 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată şi în stare de recidivă post-condamnatorie', precizează Ionuţ Epureanu.

De asemenea, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de alte şase persoane pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, sub formă de participaţie a complicităţii.

În acest dosar, s-a dispus, totodată, reţinerea a două femei, de 31 şi, respectiv, 48 de ani, precum şi a unui bărbat, în vârstă de 36 de ani.

Etichete : inselatorie caritate
Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, convocat la MAE de la Chişinău după căderea a două drone pe teritoriul republicii
Diverse 12 Noiembrie 2024, 12:01

Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, convocat la MAE de la Chişinău după căderea a două drone pe teritoriul republicii

Ministerul de Externe al Republicii Moldova l-a convocat marţi pe ambasadorul Rusiei la Chişinău, Oleg Ozerov, pentru a-i...

Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, convocat la MAE de la Chişinău după căderea a două drone pe teritoriul republicii
Femeie din Bistriţa-Năsăud, depistată când își folosea bebelușul pentru cerșit la -5°C
Diverse 11 Noiembrie 2024, 13:45

Femeie din Bistriţa-Năsăud, depistată când își folosea bebelușul pentru cerșit la -5°C

Un bebeluş care nu a împlinit încă o lună a fost folosit de mama sa, o femeie din comuna clujeană Recea Cristur, pentru a...

Femeie din Bistriţa-Năsăud, depistată când își folosea bebelușul pentru cerșit la -5°C
NATO continuă să aibă un avantaj militar faţă de Rusia (studiu Greenpeace)
Diverse 11 Noiembrie 2024, 10:52

NATO continuă să aibă un avantaj militar faţă de Rusia (studiu Greenpeace)

NATO continuă să aibă un avantaj militar faţă de Rusia, în ciuda unei reînarmări a acesteia sub preşedintele Vladimir Putin,...

NATO continuă să aibă un avantaj militar faţă de Rusia (studiu Greenpeace)
Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore
Diverse 11 Noiembrie 2024, 10:46

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore

În data de 10.11.2024, poliţiştii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile pentru trecerea...

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore
Prahova: Zăpadă, ceaţă şi vânt puternic la munte; salvamontiştii avertizează turiştii să nu parcurgă traseele de altitudine
Diverse 11 Noiembrie 2024, 09:07

Prahova: Zăpadă, ceaţă şi vânt puternic la munte; salvamontiştii avertizează turiştii să nu parcurgă traseele de altitudine

Salvamontiştii din Prahova avertizează turiştii să nu se aventureze pe traseele de altitudine din munţii Bucegi, Ciucaş şi...

Prahova: Zăpadă, ceaţă şi vânt puternic la munte; salvamontiştii avertizează turiştii să nu parcurgă traseele de altitudine
Sibiu: Prezenţa unui urs, semnalată pe Valea Avrigului; locuitorii din zonă au primit mesaj RO-ALERT
Diverse 11 Noiembrie 2024, 08:09

Sibiu: Prezenţa unui urs, semnalată pe Valea Avrigului; locuitorii din zonă au primit mesaj RO-ALERT

Prezenţa unui urs a fost semnalată luni pe Valea Avrigului, locuitorii din zonă fiind avertizaţi prin mesaj RO-ALERT.

Sibiu: Prezenţa unui urs, semnalată pe Valea Avrigului; locuitorii din zonă au primit mesaj RO-ALERT
Aproape 700 de permise de conducere reţinute sâmbătă de poliţişti; 13 şoferi - prinşi drogaţi la volan
Diverse 10 Noiembrie 2024, 11:26

Aproape 700 de permise de conducere reţinute sâmbătă de poliţişti; 13 şoferi - prinşi drogaţi la volan

Aproape 700 de şoferi au rămas fără permis de conducere, sâmbătă, pentru diverse abateri în trafic, dintre care 327 pentru...

Aproape 700 de permise de conducere reţinute sâmbătă de poliţişti; 13 şoferi - prinşi drogaţi la volan
Cetăţean german căutat pentru crimă, prins în Vama Petea cu droguri în bagaje
Diverse 10 Noiembrie 2024, 11:25

Cetăţean german căutat pentru crimă, prins în Vama Petea cu droguri în bagaje

Un cetăţean german care are o condamnare în ţara natală pentru omor a fost prins de poliţiştii de frontieră români în Vama...

Cetăţean german căutat pentru crimă, prins în Vama Petea cu droguri în bagaje