Rusia nu va vinde petrol în condiţiile plafonului de preţ
Cabinetul de Miniştri al Rusiei va pregăti un mecanism care va interzice tranzacţiile în condiţiile plafonului de preţ al petrolului.
04 Decembrie 2022, 16:33
Rusia nu va vinde petrol în condiţiile plafonului de preţ, chiar dacă pentru aceasta ţara va trebui să reducă producţia, deoarece consideră că acest lucru este inacceptabil şi contrar regulilor pieţei şi ale OMC, a declarat vicepremierul rus, Aleksandr Novak, într-un interviu acordat postului "Rossia-24". "Vom vinde petrol şi produse petroliere acelor ţări care vor lucra cu noi în condiţiile pieţei, chiar dacă va trebui să reducem oarecum producţia" - a spus acesta. "Vreau să subliniez încă o dată că poziţia noastră este neschimbată, iar preşedintele Rusiei a vorbit despre acest lucru. Guvernul rus a declarat, în mod repetat, că acest instrument este nonpiaţă, ineficient şi interferează cu instrumentele pieţei şi contravine tuturor regulilor OMC" - a adăugat el. Potrivit afirmaţiilor sale, Cabinetul de Miniştri va pregăti un mecanism, care va interzice comerţul în condiţiile plafonului de preţ al petrolului. "În practica noastră, nu intenţionăm să folosim instrumente legate de "price cap" (plafon de preţ - nota TASS). Acum lucrăm la elaborarea unor mecanisme care să interzică utilizarea instrumentului de plafonare a preţului, indiferent de nivelul stabilit" - a conchis Novak.