Sancțiuni pentru neregulile legate de câinii ce păzesc stânele
Un total de 26 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.500 de lei, au fost aplicate, recent, de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Sălaj crescătorilor de oi, pentru nereguli privind câinii ce păzesc stânele.
08 Aprilie 2024, 12:10
'În vederea asigurării condiţiilor de viaţă şi bunăstare a animalelor şi pentru responsabilizarea deţinătorilor acestora, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Sălaj din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au efectuat verificări în mai multe locaţii în care sunt crescute animale, respectiv la mai multe aşezări păstoreşti din judeţul Sălaj. Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii au constatat mai multe nereguli, dintre care majoritatea au fost cele privind modul de deţinere al câinilor care asigură paza stânelor', se arată, luni, într-un comunicat de presă al IPJ Sălaj.
Potrivit sursei citate, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că deţinătorii acestora nu respectă obligaţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, respectiv majoritatea câinilor nu erau identificaţi prin microcipare, nu erau vaccinaţi şi sterilizaţi şi nu li s-a asigurat asistenţa medicală veterinară. Totodată, s-a constatat că unii proprietari deţineau câini fără a avea documente sanitare veterinare sau deţineau un număr mai mare de câini decât permite legislaţia în vigoare.
'Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 5.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 205/2004, OUG nr. 155/2001 şi HG 984/2005', se mai precizează în comunicatul menţionat.
Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor subliniază faptul că vor desfăşura în continuare activităţi de verificare a condiţiilor de sănătate, bunăstare şi deţinere a animalelor la stânele din judeţ, pentru salvarea animalelor aflate în pericol şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale îndreptate împotriva animalelor, a relelor tratamente şi a cruzimii faţă de animale.
Deţinătorii de animale au obligaţia de a asigura acestora, în funcţie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie de producţie, următoarele: un adăpost corespunzător; hrană şi apă suficiente, posibilitatea de mişcare suficientă, îngrijire şi atenţie, asistenţă medicală, identificarea şi vaccinarea antirabică a câinilor, neîndeplinirea acestor obligaţii fiind sancţionate conform legislaţiei în vigoare.