Schimb de bune practici privind prevenirea corupţiei între DGA şi SPIA din Republica Moldova
Reprezentanţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Vaslui şi ai Serviciului Judeţean Anticoruptie Iaşi, împreună cu reprezentanţi ai Serviciului Protecţie Internă şi Anticoruptie, au participat la o întâlnire de lucru organizată în data de 27 martie 2025, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

01 Aprilie 2025, 18:13
Evenimentul face parte din seria de activităţi prevăzute în cadrul colaborării bilaterale dintre Direcţia Generală Anticorupţie din România şi Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie din Republica Moldova.
La întâlnire au participat, inclusiv, reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Imigrări şi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
Scopul activităţii a fost realizarea unui schimb de informaţii şi bune practici în domeniul prevenirii corupţiei în rândul personalului MAI, consolidarea integrităţii în structurile poliţiei rutiere şi creşterea gradului de profesionalizare a personalului implicat în combaterea corupţiei şi combaterea migraţiei ilegale.
Activitatea se circumscrie obiectivelor stabilite prin Protocolul de cooperare dintre Direcţia Generală Anticorupţie şi Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie din Republica Moldova, semnat la Bucureşti, în data de 10 februarie 2015, precum şi Actului Adiţional la Planul de acţiune în domeniul prevenirii corupţiei, semnat în data de 26 noiembrie 2024.
Prin astfel de schimburi de experienţă, Direcţia Generală Anticorupţie urmăreşte dezvoltarea unui parteneriat solid cu autorităţile din Republica Moldova, promovarea integrităţii în structurile de aplicare a legii şi creşterea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului.
Direcţia Generală Anticorupţie reiterează angajamentul său ferm pentru prevenirea şi combaterea faptelor de corupţie şi consolidarea integrităţii în toate structurile Ministerului Afacerilor Interne.