Un băiat, dat dispărut din Prahova, găsit la un prieten. A fost căutat de zeci de forţe
Băiatul de 10 ani din comuna Măneşti, care a fost dat dispărut, vineri, după ce a plecat de acasă şi nu s-a mai întors, a fost găsit la un prieten, în localitatea de domiciliu, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.
14 Iunie 2024, 12:42
Conform sursei citate, la acţiunea de căutare au participat 34 de lucrători ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, astfel: 13 poliţişti, 14 jandarmi, 7 pompieri şi un câine de urmă.
Totodată, s-a procedat şi la mediatizarea semnalmentelor minorului prin toate sursele/medii de informare, inclusiv prin intermediul sistemului RO-ALERT.
În cele din urmă, copilul a fost găsit la un prieten din localitatea de domiciliu.
Starea sa de sănătate a fost evaluată de către echipajele medicale de urgenţă, care au confirmat că este în afara oricărui pericol.