Zeci de cadavre de căprioare descoperite pe câmpuri din judeţul Arad
Autorităţile de mediu au aplicat amenzi în sumă de 120.000 de lei, dupa descoperirea a zeci de cadavre de căprioare pe câmpuri din judeţul Arad, decese despre care se crede ca ar fi provocate de raticide împrăştiate de fermieri.
27 Februarie 2024, 15:09
De asemenea, poliţiştii fac cercetări pentru braconaj cinegetic.
Garda de Mediu Arad a transmis, marţi, că echipe mixte formate din comisari ai instituţiei şi poliţişti de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au făcut verificări în zonele Curtici, Nădab şi Olari după 'moartea în condiţii suspecte a unor animale sălbatice şi identificarea de produse pentru combaterea rozătoarelor, aflate pe terenurile agricole deţinute de către societăţi agricole din zonele respective'.
'În urma verificărilor efectuate s-a stabilit ca de îndată să se treacă la colectarea momelilor raticide, iar utilizarea produselor raticide să fie efectuată în conformitate cu prevederile certificatelor de autorizare. A fost predată o cantitate de 1.325 kg de deşeuri animaliere pentru neutralizare prin incinerare. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 120.000 de lei, iar organele de urmărire penală au deschis două dosare penale in rem', a transmis Garda de Mediu.
Aproximativ 40 de cadavre de animale au fost ridicate de pe câmpuri, fiind prelevate probe biologice pentru teste de laborator, înainte să fie incinerate.