Zelenski promite reciprocitate în privinţa drepturilor pentru polonezii din Ucraina
Cetăţenilor polonezi din Ucraina li se vor acorda aceleaşi drepturi pe care le primesc în prezent refugiaţii ucraineni din Polonia, a declarat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
22 Mai 2022, 15:27
Declarația a fost făcută în timpul vizitei la Kiev a omologul său polonez, Andrzej Duda. Polonia a acordat dreptul de a trăi, de a lucra şi de a benficia de asigurări sociale pentru peste trei milioane de refugiaţi ucraineni care au fugit din Ucraina din cauza invaziei Rusiei. Un parlamentar din cadrul partidului de guvernământ ucrainean a declarat că Zelenski a anunţat ca iminentă depunerea unui proiect de lege care să acorde cetăţenilor polonezi "un statut juridic special" în Ucraina.
RADOR
Foto: Pixabay