Drum comunal blocat, în Prahova, în urma alunecărilor de teren
Din cauza precipitațiilor din ultimele zile, debitul pârâului Bătrâneasca din județul Prahova a crescut provocând mai multe alunecări de teren.
29 Iunie 2018, 13:11
Potrivit informării transmise, în această după-amiază, de Inspectoratul pentru Situații de Urgenă Prahova, drumul comunal 34, care face legătura între satul Poiana Mare și o parte din satul Batrâni, s-a rupt în punctul „Lera” pe o lungime de 50 m și o lățime de 3 m, accesul către satul Poiana Mare, unde sunt o sută de gospodării cu circa 200 de persoane, realizându-se doar pietonal.
De asemenea, în punctul „Vasile Voicu” din comuna Bătrâni, digul de protecție al malului s-a rupt, iar apa a săpat pe sub piciorul de susținere al unui pod, ducând la înclinarea acestuia și la blocarea accesului rutier.
Accesul către cele 15 gospodării în care locuiesc aproximativ 50 de persoane se realizează doar pietonal, pe două punți de trecere peste pârâu.
SIMONA UȚĂ
foto: www.tracknews.ro