Trafic deviat pe DJ 251G din cauza surpării unui pod
Circulaţia rutieră a fost deviată pe DJ 251G care leagă localităţile Valea Mărului şi Măcişeni din judeţul Galaţi, după ce podul de peste pârâul Găunoasa a fost afectat de o surpare a terenului din zonă.
18 Martie 2018, 11:05
Potrivit unei informari transmisă duminică de biroul de presă al Consiliului Judeţean(CJ) Galaţi, la faţa locului s-au deplasat echipe de la CJ Galaţi. Circulaţia a fost închisă pe acest pod, iar în zonă a fost realizată o variantă ocolitoare provizorie.
"Se vor realiza expertize tehnice pe baza cărora se va identifica soluţia cea mai bună şi mai rapidă de refacere a podului", se mai spune în informare.
AGERPRES