Trafic în condiţii de iarnă pe toate tronsoanele de drumuri din Maramureş
Traficul rutier pe toate tronsoanele de drumuri naţionale, judeţene şi comunale se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar vizibilitatea atmosferică este bună, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, Dan Bucă.
02 Februarie 2023, 08:32
'Au căzut precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare pe parcursul nopţii în judeţ. Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă. Sunt sectoare de drumuri naţionale care au partea carosabilă acoperită cu un strat de zăpadă frământată care măsoară până la un centimetru. Angajaţii Secţiei de Drumuri Naţionale au intervenit cu 18 utilaje şi au împrăştiat 131 tone de material antiderapant. Carosabilul sectoarelor de drumuri judeţene este, de asemenea, acoperit parţial cu un strat de zăpadă frământată care măsoară, pe alocuri, până la un centimetru, în zona de munte, respectiv zonele Cavnic şi Târgu Lăpuş. (...) Cerul este acoperit. În zona joasă cad precipitaţii mixte, lapoviţă şi ninsoare. La munte ninge. Vizibilitatea în trafic este bună', a spus Dan Bucă.
El a adăugat că angajaţii SC Drumuri şi Poduri au acţionat cu 38 utilaje şi au răspândit 994 tone de material antiderapant.
'Se acţionează cu utilaje şi material antiderapant pe toate sectoarele de drumuri publice. Prognoza meteorologică prevede pentru următoarele ore la nivelul judeţului Maramureş, căderi temporare de precipitaţii sub formă de zăpadă. În zonele joase din judeţ, precipitaţiile vor fi mixte, lapoviţă şi ninsoare', a mai adăugat Dan Bucă.
Conform aceleiaşi surse, vântul suflă slab, la moderat, cu intensificări temporare la munte, iar izolat în zonele joase se semnalează ceaţă.
Stratul de zăpadă măsura 48 de centimetri la staţia meteo Iezer din Munţii Pietrosul Rodnei, 16 cm la Cavnic şi în Pasul Gutâi, 15 cm la Moisei, 13 cm în Baia Borşa, Băiuţ şi Leordina, 12 cm la Groşii Ţibleşului, 11 cm la Valea Vişeului şi Firiza, 8 cm la Ocna Şugatag, 5 cm la Târgu Lăpuş, 4 cm la Sighetu Marmaţiei şi 3 cm în municipiul Baia Mare.
CJSU Maramureş recomandă conducătorilor auto să conducă cu prudenţă, să îşi adapteze viteza la condiţiile de trafic şi cele meteorologice, să păstreze o distanţă de siguranţă între vehicule, să nu bruscheze comenzile autovehiculelor, să folosească frâna de motor pentru a încetini autovehiculele, să evite depăşirile inutile, să nu depăşească coloanele de autovehicule staţionate şi să permită accesul utilajelor de deszăpezire.
Foto: pixabay