Vom circula mai bine pe drumurile judeţene
Calitatea circulaţiei în judeţul Timiş va fi îmbunătăţită ca urmare a derulării unor contracte privind siguranţa rutieră, menţinerea şi întreţinerea drumurilor judeţene.
24 Septembrie 2018, 22:34
„În ultimul timp, la nivelul Consiliului Judeţean Timiş, se află în curs de desfăşurare trei contracte foarte importante pentru calitatea drumurilor judeţene”, a declarat Nicolae Oprea, vicepreşedinte al CJT.
Astfel, a fost încheiat un contract privind siguranţa rutieră, valabil până la sfârşitul anului, care se referă la întreţinerea şi schimbarea semnelor de circulaţie pe drumurile judeţene, multe dintre ele fiind distruse şi deteriorate.
De asemenea, vor fi montate calmatoare de viteză, una dintre rutele cel mai des invocate fiind Lipova-Alioş-Dumbrăviţa.
Un alt contract vizează întreţinerea şanţurilor şi podeţelor, prioritate având cele din zonele afectate de inundaţiile din luna iulie, adică Ohaba Lungă, Bethausen, Pietroasa şi unele sate care aparţin de oraşul Făget.
Pe de altă parte, se vor derula şi activităţi privind estetica rutieră, de curăţare a părţilor laterale ale drumurilor judeţene şi a locurilor unde s-a semnalat prezenţa ambroziei.
Ulterior, vor fi implementate două contracte foarte importante, unul referitor la plombarea şi pietruirea unor drumuri judeţene, altul, la asfaltarea unor artere.
Sursa: renasterea.ro
Sursa Foto: ziarmm.ro
Citește și Sfatul medicului - ce să faci dacă suferi de o boală gravă