Mărturii despre „părinții României Mari” - o „vizită” prin Muzeul Virtual al Unirii

Peste 2.000 de imagini și obiecte legate de acest eveniment crucial din istoria României au fost „digitalizate” și adunate pe o platformă unică – http://www.mvu.ro – care are avantajul, față de muzeele „clasice”, de a putea fi vizitată (vizualizată) în orice moment al zilei și din orice punct al planetei.

MVU „expune” și piese inedite sau puțin cunoscute

Prezent la lansarea proiectului, la Muzeul Național de Istorie a României, reporterul „Taifasuri” a aflat care au fost resorturile acestui proiect și care este perspectiva lui, chiar de la cei care l-au realizat.

Conf. univ. dr. Cristina Păiușan-Nuică atrăgea atenția asupra faptului că „la 100 de ani de la 1 decembrie 1918, am descoperit că avem puține vestigii – steaguri, fotografii, mărturii – de la Marea Unire, atât în legătură cu Basarabia, cât și cu Bucovina, Tansilvania, Banatul, Crișana și Maramureșu.l Iar noi ne-am propus și sperăm că am și reușit să le punem pe toate acestea online. Și nu numai să le punem online, dar, în bună parte, acest proiect este disponibil de astăzi și în limba engleză, începând cu Cronologia anului 1918, apoi cu Istoria Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei și Orașele Unirii”.

Muzeul Virtual al Unirii este un proiect care reflectă profesonalismul specialiștilor din cele 28 de instituții – muzee și direcții ale Arhivelor Naționale – și aduce în atenție piese puțin cunoscute. „Până când nu m-am apucat de acest proiect n-am știut că muzeul din Bârlad are un suman al unei doamne care făcea parte din familia fruntașului Iuliu Coroianu, care a fost la Alba Iulia la 1918. Am descoperit piese frumoase, inedite, venite de la cel mai nordic muzeu – Daraban i, până la muzeul din Ploiești, de la muzeul din Oradea la cel din Timișoara și Caransebeș și până la muzeul din Brăila. Cred că dacă ne-am dorit să realizăm ceva este tocmai să unim, cultural, cu ajutorul muzeelor și a arhivelor din România, după 100 de ani”, spune Cristina Păiușan Nuică.

De ce un Muzeu Virtual al Unirii?

„Pentru că lumea în care trăim este din ce în ce mai mult conectată la virtual care, făcând un joc de cuvinte, devine o partea realității”, spune directorul general al Muzeului Național de Istorie a României, dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu. „Este un proiect în care am pornit de la deviza generațiilor de la 1848 1856 și 1918: «Unirea face puterea!». În jurul nostru am chemat toți colegii din muzee, dar și din alte instituții care păstrează memoria istorică a națiunii, arhive, inclusiv persoane particulare, pentru a oferi publicului din țară și din străinătate – pentru că un muzeu virtual are avantaje extraordinare: poți să-l vizitezi de la tine din fotoliu și atunci când este închis sau când nu ai timp să mergi la București pe Calea Victoriei, dacă ești în străinătate sau la capătul lumii, poți accesa această uriașă resursă de informații”.

Un alt avantaj al Muzeului Virtual al Unirii, spune dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, este faptul că e oo platfomă bilingvă: „Suntem o instituție deschisă, o fereastră prin care am dori ca lumea să vadă România prezentă și trecută și să încerce să-și imagineze prin această călătorie în timp și cum ar trebui să fie România viitoare”.

Trimiși în închisoare, pentru că au făcut România Mare

Cum a continuat povestea Unirii? Ce s-a întâmplat cu fruntașii Unirii? Au fost ei aclamați și cinstiți de cei care i-au urmat?

Ei bine, aceste întrebări nu primesc întotdeauna un răspuns... „luminos”. Oana Demetriade – istoric și cercetător în arhivele CNSAS, aduce, pe Muzeul Virtual al Unirii, informații cutremurătoare despre cum au sfârșit în temnițele comuniste fruntașii Marii Uniri. „La CNSAS am creat o «grupă operativă» care a cautat documente reprezentative pentru soarta unor fruntași ai Unirii care sunt prezenți în arhiva fostei Securități pentru că au fost suravegheați, iar unii au murit chiar în detenție”.

Li s-au „fabricat” dosare, pentru că nu li se putea „imputa” Unirea

Ce au în comun toți aceștia este faptul că li s-au „fabricat” dosare, pentru că „vina” de a fi făurit Unirea nu li se putea imputa public. „Ei nu au fost arestați în anii 50 pentru că au contribuit la Unire”, spune Oana Demetriade. „Li s-au descoperit alte vinovății și anume că au fost demnitari ai statului burgez sau că preoții și episcopii greco-catolici nu au acceptat revenirea la biserica ortodoxă ș.a.m.d. Unii au decedat în închisoare. Daniel Ciugureanu (fost ministru pentru Basarabia) a decedat înainte de a fi închis, el deschide lista celor care au murit la Sighet, pentru că el a încetat din viață chiar pe drumul către închisoare”.

Cercetările istoricilor de la CNSAS deschid pagini dureroase. „Noi nu avem doar imagini frumoase, cum sunt în alte arhive sau în depozitele muzeelor. Vedeti una dintre fișele create la Sighet, cea a lui Silviu Dragomir. Așa arătau acei fruntași ai Unirii, în închisoare. Am încercat să datăm cât mai exact documentele și să oferim mai multe explicații, poate chiar mai multe decât sunt în alte părți, pentru că documentele au un anumit specific: în antet scrie «Direcția Serviciului», iar noi explicăm ce înseamnă acel serviciu în organizarea Securității. Mulți au fost închiși în 1950 la Sighet în urma unor măsuri administrative, fără a fi condamnați sau judecați. Unii dintre ei, foști demnitari, au fost dusi la Sighet în 1950, în timpul nopții”.

Fruntașii Unirii, la „top secret”. Pan Halippa, Iuliu Maniu, Emil Hossu

Istoricul Oana Demetriade ne spune despre documentele aflate în arhivele CNSAS care se referă la personalități ale Marii Uniri. „Avem multe documente despre Pan Halippa”. Basarabenii care au supraviețuit închisorilor au fost urmăriți pentru că „se dorea să se faca din problema Basarabiei o problema internațională, să se repună în discuție apartenența Basarabei la România și din acest motiv ei au fost ținta Securității, au fost supravegheați, arhiva le-a fost confiscată”.

Dar găsim, de asemenea, documente (aparent) inofensive, a căror importanță e dată de faptul că au fost scrise acești adevărați eroi, în condiții de detenție. „Avem o declarație a lui Iuliu Maniu datată 1951, în închisoarea de la Galați, în care scrie niște informații despre familie. Mai este o declarație scrisa de fratele lui Iuliu Maniu. Mai avem de asemenea declarații scrise din închisoare, tot despre familie. Aceste declarații sunt ultimele documente pe care acești oameni le-au scris de mână în închisoare. Urmează să fie încărcate niște documente interesante despre Iuliu Hossu. La sărbătorirea semicentenarului Unirii, Hossu era la Mănăstirea Căldărușani. I s-a ridicat în 1967 domiciului obligatoriu, dar neavând unde să plece a rămas la Căldărușani. Atunci a primit vizita unor zariști și oficialități de la sectia de propagandă-culte a CC, și un redactor de la Scanteia, și i s-a cerut să dea o declarație cu privire la partiiparea sa la Unire. A refuzat. Spunînd că lui si bisericii greco-catolice i se face o mare nedreptate și nu face nici o altă declaratie. În schimb, a acceptat să sta de vorba cu doi redactori de la revista Steaua, de la Cluj care au scris un articol tăiat de cenzură. Toate aceste mărturii sunt în arhiva CNSAS”.

SIMONA LAZĂR
Urmărește pe facebook imagini din Muzeul Virtual al Unirii (https://www.facebook.com/RadioAntenaSatelor/)