Luna mai este cea mai călduroasă, dar şi cea mai instabilă lună a primăverii iar perioadele cu zilele însorite şi calde...
Termenul de înscriere pentru cei care vor să fie prezenţi la vizita Papei Francisc la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti a...
Mai multe localităţi din sudul ţării au fost afectate de furtuni şi ploi torenţiale, pe 30 aprilie. A fost semnalată şi o...
Până pe 1 mai temperaturile scad în mai toată România, urmând ca apoi, după începutul lunii valorile să crească din nou.
Două cutremure au avut loc simultan în timpul nopţii trecute, unul de 3,5 grade pe scara Richter în judeţul Neamţ, iar al...
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis sâmbătă dimineaţa o atenţionare Cod galben de inundaţii...
Pericolul producerii de avalanşe în masivul Ceahlău este maxim pe versanţii nordici, a declarat, astăzi, şeful Serviciului...
Un cutremur cu magnitudinea 3,1 pe scara Richter s-a produs vineri după-amiaza, la ora locală 15:07, în zona seismică...
În județul Argeș autoritățile verifică curățenia apelor curgătoare și salubrizarea râurilor.
Vremea va fi frumoasă. Cerul va fi temporar noros şi va ploua slab, pe arii restrânse în nord şi în jumãtatea de sud-vest a...
Vremea va fi frumoasă și caldă în toată țara, doar în nordul Carpaților Orientali va ploua. Vântul va sufla slab în cea mai...
Un incendiu a cuprins, vineri după-amiază, câmpul de la ieşirea din oraşul Făgăraş, în apropierea DN 1, fumul consistent...
Un seism cu magnitudinea 3,2 pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora locală 3:19, în zona seismică Vrancea, judeţul...
Cerul va avea înnorãri temporare şi se vor semnala precipitaţii pe arii extinse în vest, nord şi centru în prima parte a...
Vremea se va menţine deosebit de caldã. Cerul va avea înnorãri temporare în jumãtatea nordicã a ţãrii şi în cursul zilei va...
ISU Galaţi a intervenit, în ultimele 24 de ore, la singerea a opt incendii de vegetaţie uscată, care au afectat aproximativ...
Cerul va fi mai mult senin ,doar în Banat, Crișana și Transilvania vor mai cădea precicitații slabe în timpul nopții.
Atenție la curățarea terenurilor de vegetație uscată, resturi vegetale sau alte deșeuri, prin incendiere!
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea au acționat în cursul nopții trecute pentru a lichida două...
Un incendiu puternic a izbucnit în Sulina. Sute de hectare de stuf au luat foc. Din primele informații, se pare că oamenii au...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de viscol, valabile în...
Un nou cutremur s-a produs marţi, la ora locală 11:04, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, de data aceasta...
În prima parte a zilei se vor semnala precipitatii mixte slabe în estul Transilvaniei şi în Moldova, în timp ce în Băragan şi...
Meteorologii au emis, marţi, noi avertizări nowcasting Cod galben de vânt puternic, valabile în zone montane din judeţe...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri seara, noi atenţionări nowcasting Cod galben de vânt puternic.
Două cutremure au avut loc, vineri, în Vrancea şi Buzău, la primele ore ale dimineții. Află mai mult despre acest subiect:
Cerul va fi variabil în majoritatea zonelor ţării. În nord-estul şi centrul ţării vor cădea ploi slabe pe spaţii restrânse....
Un seism cu magnitudinea 3,5 pe scara Richter s-a produs luni, la ora locală 16:16, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău.
Cerul va fi variabil în aproape toată ţara. Vântul va sufla slab pâna la moderat în sud-vestul ţării. Află mai mult despre...
Salvamontiştii îi avertizează pe turiştii care urcă la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri înălţime, în Munţii Făgăraş, să nu...
Sesiunea de înscriere a instalatorilor de sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică se va derula...
Circulaţia rutieră pe majoritatea drumurilor din Harghita se desfăşoară azi în condiţii de iarnă, în urma ninsorii care a...
Debitul Dunării, pe sectorul de intrare în ţară, va fi în creştere în umătoarele zile, până la valoarea de 7.500 metri...
România va continua implementarea proiectului Danube Floodplain, privind reducerea riscului de inundaţii prin reabilitarea...
Ministerul Afacerilor Externe a emis o alertă de călătorie în SUA unde sunt prognozate ninsori abundente şi temperaturi...
Hidrologii au instituit, marţi, Cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Mehedinţi,...
Comisia Europeană a aprobat, la data de 24 ianuarie 2019, clasarea a două proceduri de infringement din domeniul protecţiei...
Nord-estul, sud-estul, sudul, centrul şi sud-vestul ţării se află, începând de joi de la ora 4 până vineri la ora 14.00, sub...
Este risc mare de avalanșe, de gradul 4, pe o scară de la 1 la 5, în Masivele Făgăraș, Parâng-Șureanu și Țarcu-Godeanu,...
Vremea se va răci semnificativ în cea mai mare parte a ţării, iar ninsorile vor mai continua să fie prezente în Transilvania,...
Staţia meteo de la Întorsura Buzăului a înregistrat, în noaptea de marţi spre miercuri, minus 26,1 grade Celsius.
Cea mai rece noapte de la începutul anului a fost înregistrată în această dimineaţa în oraşul Târgu Lăpuş, unde au fost minus...
Vremea se va menţine rece în majoritatea regiunilor, cu valori termice ce vor oscila între zero şi -5 grade pe durata...
Vremea în weekend va fi una rece și nu este exclus să apară ninsori slabe în zona Capitalei. La munte, ninsorile încep să...
Vremea pe 4 ianuarie este rece în toată țara, cu temperaturi care ajung noaptea la minus 13 grade în estul Transilvaniei....
Un cutremur cu magnitudinea de 2,1 grade pe scara Richter a avut loc la ora 01.08 în zona seismică Făgăraș - Câmpulung,...
În Maramureş, ninge abundent; în municipiul Baia Mare şi în sudul judeţului, unde s-a depus un strat proaspăt de zăpadă de...
Salvamontiștii nemțeni trag un semnal de alarmă. Turiștii care urcă la Cabana Dochia din masivul Ceahlău nu respectă...
Meteorologii anunţă temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă, astfel că temperaturile maxime din unele...
La această oră intră în vigoare un cod galben de viscol în zona montană înaltă şi strat consistent de zăpadă.
Salvamont Bistrița-Năsăud avertizează turiștii că în zona montană înaltă, în urma căderilor masive de zăpadă, este pericol de...