Aproximativ 100 de pompieri militari şi civili acţionează pentru stingerea unui incendiu din Harghita
Aproximativ 100 de pompieri militari şi civili acţionează pentru stingerea incendiului de păşune împădurită din apropierea comunei Cârţa, intervenţia fiind îngreunată de terenul accidentat şi de vânt.
02 Mai 2018, 17:30
Incendiul se manifestă în focare izolate, pe o suprafaţă de opt hectare, pompierii acţionând pentru lichidarea acestora.
Din cauza terenului accidentat, în unele locuri nu se poate interveni cu apă şi sunt folosite pentru stingere doar lopeţi şi măturoaie.
Alina Ciobotariu a precizat că în zonă acţionează aproximativ 100 de pompieri militari şi civili, de la Detaşamentul ISU Miercurea Ciuc şi Punctul de Lucru Bălan dar şi de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din Cârţa, Tomeşti, Mădăraş şi Sândominic.
În cursul nopţii, zona va fi supravegheată pentru ca unele focare să nu se reaprindă.
Un alt incendiu se manifestă în zona Jolotca, din comuna Ditrău, suprafaţa afectată fiind de 50 de ari de resturi de exploatare forestieră.
Sursa: Agerpres