Avertizare hidrologicăde viituri, prognozate sâmbătă și duminică în mai multe județe
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare cod galben de viituri pentru 11 bazine hidrografice, valabilă în intervalul sâmbătă – duminică.

Articol de Petruț Mazilu, 25 Aprilie 2025, 14:27
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până duminică la prânz în unsprezece bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea.
Conform prognozei, în intervalul 26 aprilie, ora 12:00 - 27 aprilie, ora 12:00, se vor putea produce viituri rapide, urmate de creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb - bazin amonte S.H. Vaţa de Jos şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos - amonte S.H. Ineu (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Arieş - amonte confluenţă cu râul Târnava (judeţul Alba), Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava - amonte S.H. Radna (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Timiş - bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova - amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), Nera - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Caraş-Severin) şi Cerna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş-Severin).
Fenomene hidrologice similare sunt prognozate şi pentru următoarele cursuri de apă: Jiu - bazin amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu - amonte confluenţă cu râul Gilort (judeţele: Hunedoara şi Gorj), Motru - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Podu Olt - amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Braşov, Harghita, Covasna, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Vedea - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Ilfov şi Giurgiu), Ialomiţa - bazin amonte Ac. Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Pucioasa - amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Buzău - afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Siriu - amonte S.H. Baniţa (judeţele: Buzău, Covasna şi Prahova) şi pe râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).
Hidrologii precizează că există probabilitatea ca inundaţiile să se producă la intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt şi Teleorman.