Afecţiune virală suspectă, la Râşnov. Peste 100 de persoane s-au îmbolnăvit
Peste 100 de persoane din oraşul Râşnov sunt monitorizate medical după ce au acuzat în ultimele zile simptome digestive de tip vărsături, frisoane şi scaune diareice.
23 Iulie 2021, 08:20
Nici una nu este spitalizată, potrivit directorului DSP Braşov, dr. Andrea Neculau:
„Începând de luni seara, a fost semnalată apariţia unor cazuri de persoane cu simptome digestive de tip vărsături, frisoane, uneori şi diaree, stare generală modificată. Aceste persoane, predominant copii, s-au prezentat fie la Centrul de Permanenţă din Râşnov, fie la medicii de familie, în cursul zilelor următoare. De la medici avem semnalate peste 100 de cazuri, dar întelegem că sunt mai multe”, a spus Andrea Neculau.
Având în vedere numărul mare de cazuri, primul gând al autorităţilor sanitare s-a îndreptat, ca primă sursă de transmitere a vreunei afecţiuni, spre apa de la robinet.
Până vor fi aflate rezultatele analizelor de laborator, directorul DSP Braşov recomandă populaţiei să evite să bea apă direct de la robinet, doar fiartă şi răcită, sau să consume apă îmbuteliată.
RADOR
Foto: Pixabay