Ajutoare de urgență pentru familiile afectate de inundații
Zeci de familii din județul Botoșani vor primi ajutoare de urgență în urmă calamităților naturale care le-au afectat locuințele.
23 Iulie 2018, 07:31
În urmă anchetelor sociale elaborate de Agenția de Plăți și Inspecție Socială și transmise Ministerului Muncii, cei 37 de proprietari sau chiriași urmează să beneficieze de sume de 5.000 de lei, respectiv 10.000 de lei, funcție de gradul de afectare al imobilelor de locuit.
Ajutorul financiar se va acorda în baza Hotarârii de Guvern 480/ 2018 privind acordarea unor ajutoare de urgenta pentru sprijinirea familiilor afectate de inundatiile din perioada iunie-iulie 2018 si a HG 536/ 2018 prin care Executivul a aprobat alocarea sumei de 787.500 de lei din credite bugetare pentru sprijinirea a 241 de familii aflate în situatii de necesitate cauzate de inundatii, ploi abundente, alunecari de teren […].
Vor primi ajutoare 20 de familii din Copalau, 13 familii din Cosula, doua din comuna Mihai Eminescu, o familie din Baluseni si una din Lunca, ale caror case au suferit deteriorari totale sau partiale în urma precipitatiilor abundente, a inundatiilor si a torentilor.
Acestea vor primi un sprijin financiar de 5.000 de lei daca gospodaria a fost afectata pâna într-un grad de 50% si 10.000 de lei daca gospodaria a fost afectata mai mult de 50% pâna la distrugere. Am avizat documentatiile si ulterior au fost transmise Ministerului Muncii.
Banii vor ajunge la beneficiari dupa ce Guvernul va aproba alocarile bugetare. (GINA POENARU)