Aproape 44% dintre şcolile din Alba nu au pază sau sistem de supraveghere video
Aproape 44% dintre unităţile de învăţământ din Alba nu au beneficiat de pază sau de supraveghere video în anul şcolar 2022-2023, potrivit datelor prezentate în Raportul privind starea şi calitatea învăţământului preuniversitar din judeţul Alba, publicat, recent, pe site-ul instituţiei.
25 Octombrie 2023, 15:43
Astfel, din cele 436 de unităţi de învăţământ, inclusiv structuri, din Alba, doar 50 au avut atât pază, cât şi supraveghere video, ceea ce înseamnă 11,46% din total.
Alte 195, respectiv 44,72%, au fost dotate cu sistem de supraveghere video, iar 191, respectiv 43,80%, nu au avut nici pază şi nici supraveghere video.
Potrivit aceluiaşi raport, în anul şcolar precedent au fost semnalate 46 de cazuri de violenţă în unităţile de învăţământ, dintre care cele mai multe au fost din categoria violenţă asupra persoanei.
Astfel, în total au fost înregistrate 31 de cazuri de violenţă asupra persoanei, şapte de atentat la bunuri, şapte de alte fapte de violenţă sau atentate la securitate şi un atentat la securitatea unităţii de învăţământ.
În anul şcolar 2022-2023, în Alba au funcţionat 436 de unităţi de învăţământ, din care 128 cu personalitate juridică şi 308 structuri arondate, cu un număr total de 46.330 de elevi.