Cerere mare de lemne de foc. Direcţia Silvică a depăşit vânzările pentru populaţie
Direcţia Silvică (DS) din Tulcea a depăşit vânzările de lemne de foc pentru populaţie şi va suplimenta volumul pus la dispoziţie cu cel puţin 50% faţă de programul iniţial, potrivit Agerpres.
24 Octombrie 2023, 12:10
Hotărârea de Guvern nr. 55 din anul 2019 a stabilit un volum minim de 35.000 de metri cubi de lemn de foc şi lemn de lucru pentru încălzirea populaţiei din judeţul Tulcea, dar în primele nouă luni ale anului, DS, prin cele opt ocoale din subordine, a vândut 37.000 de metri cubi.
'Până la sfârşitul anului în curs DS va suplimenta volumul pus la dispoziţia populaţiei cu cel puţin 50% faţă de programul stabilit iniţial. În aceeaşi ordine de idei, pentru anul 2022, programul stabilit a fost de 30.000 de metri cubi, iar vânzările au fost de 46.000 de metri cubi', se specifică în adresa instituţiei.
În contextul creşterii vânzărilor, DS se confruntă în momentul de faţă cu problema transportului lemnului de foc la populaţie.
'Cu toate că la începutul acestui an unitatea noastră a achiziţionat trei maşini cu capacitatea de transport de trei tone, maşini cu destinaţia de a efectua astfel de servicii, totuşi pe acest segment am reuşit să dotăm numai 50% dintre ocoalele din subordine. Direcţia Silvică intenţionează să achiziţioneze astfel de mijloace de transport specializate pentru toate ocoalele din subordine', se mai arată în adresa DS.
Potrivit sursei, în momentul de faţă, stocul de material lemnos destinat populaţiei este de aproximativ 15.000 de metri cubi.
Preţurile de vânzare sunt publicate pe site-ul instituţiei, iar vânzarea se poate face şi online.