Doi români, soţ şi soţie, au fost reţinuţi în Danemarca după ce bebeluşul lor a fost internat în spital
Doi români, soţ şi soţie, au fost reţinuţi în Danemarca după ce bebeluşul lor a fost internat în spital.
06 Februarie 2022, 05:45
Potrivit datelor preliminare comunicate Ambasadei României la Copenhaga de către Poliţia daneză, la recomandarea medicilor autorităţile au deschis o anchetă cu privire la circumstanţele care au dus la internarea minorului. Cei doi români rezidenţi în Regatul Danemarcei se află în custodia a două centre de detenţie diferite pentru o perioadă iniţială de patru săptămâni, fără dreptul de a vedea minorul, fiindu-le desemnaţi avocaţi din oficiu.
Mâine, reprezentanţii Ambasadei României vor merge la penitenciarul unde se află mama pentru a discuta cu aceasta, anunţă într-un comunicat Ministerul Afacerilor Externe. Ambasada a întreprins demersuri în regim de urgenţă pe lângă autorităţile daneze în vederea obţinerii unor informaţii oficiale cu privire la situaţia juridică a celor doi cetăţeni români reţinuţi şi starea de sănătate a minorului şi menţine permanent legătură cu personalul medical referitor la îngrijirile acordate şi evoluţia stării de sănătate a copilului.
RADOR
Foto: Pixabay