Gestionarea fenomenului infracțional în mediul rural, de Ziua Poliției Române
Creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor din mediul rural reprezintă un obiectiv al Poliției Române.
Articol de Antena Satelor, 25 Martie 2024, 16:29
De asemenea, ridicarea calitatii serviciului politienesc face obiectul unui proiect ce urmeaza sa fie implementat in perioada urmatoare la nivelul intregii tari.
In acest fel, va creste si eficiența colaborării sătean - polițist, dupa cum a declarat comisar sef Comisar Sef Christian Ciocan, director de comunicare si purtator de cuvant al Sindicatului National al Agentilor de Politie.
"Problema principala este lipsa personalului. Suntem o forță în serviciul comunității și atunci când este lipsă de de personal, când nu sunt suficiente cadre, serviciul polițienesc devine mai anevoios. Totusi, noi ne străduim ca acest serviciu să nu sufere si la parametrul calitate. Pentru că oamenii au nevoie de răspunsuri, oamenii vin adesea și la posturile de poliție, îi salută pe polițiști, mai ales pentru că se cunosc. Cunoaștere reciprocă este un element important, al acestei relații poliție-comunitate. Nu trebuie să fie un parteneriat de tipul, cetățeanul este un beneficiar pasiv al serviciilor oferite de poliție, ci un partener real de dialog.
Practic, oamenii vin cu diferite probleme, polițiștii caută să soluționeze aceste probleme. În aceste condiții, vă pot anunța că proiectul pe care noi îl avem în vedere, tocmai pentru consolidarea acestui parteneriat și pentru ridicarea calității serviciului polițienesc. Proiectul care urmează a fi implementat se referă la mai multe aspecte. Mai exact, secțiile de poliție, care arondează teritoriile din competență și posturile de poliție aflate în acel teritoriu, vor avea circuite de patrulare.
Posturile de poliție vor rămâne ca și entități, dat cu o problematică mai mică decât cea instrumentată de secțiile de poliție rurală. La posturile de politie, polițiștii noștri vor funcționa într-un mod similar polițiștilor de proximitate. Se vor baza acțiunile noastre pe cunoaștere a populației și a teritoriului, pe instrumentare a unor fapte minore, aspecte contravenționale sau infracțiuni cu un pericol social scăzut.
Celelalte lucruri care sunt în competența noastră de soluționare, vor fi instrumentate de secția de poliție, de lucrătorii secției de poliție rurală și de structurile specializate, poliției judiciar, investigare a criminalității economico-financiare ș.a.m.d. de la nucleu, de la sediile inspectoratelor județene de poliție.
Practic, suntem într-o dinamică permanentă, tocmai pentru că ne dorim, nu numai să stăpânim criminalitatea, dar ca oamenii să nu mai aibă grija faptelor antisociale care se pot produce."