Multe dintre apelurile false la 112, făcute de către copii
Multe dintre apelurile la 112 prin care se anunţau dispozitive explozive în diverse locuri, inclusiv în unităţi de învăţământ, au fost efectuate de copii.
11 Februarie 2022, 20:26
Aceștia foloseau cartele SIM pentru susţinerea cursurilor online, anunţă Poliţia Română. Forţele de ordine, prin structurile de prevenire a criminalităţii, desfăşoară la nivel naţional o campanie de conştientizare, atât în rândul copiilor, cât şi adulţilor, cu privire la consecinţele pe care le are un apel fals la 112, "Gândeşte, nu este o glumă. Apelul fals la 112 se pedepseşte. Sună responsabil!", transmit poliţiştii, care vor să atragă atenţia cu privire la consecinţele legale şi psihosociale ale acestor fapte. Legislaţia naţională prevede că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie se pedepseşte cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei sau prestarea, de la 200 de ore, la 400 de ore, de activităţi în folosul comunităţii.
RADOR
Foto: Pixabay