Numărul cazurilor de coronavirus continuă să crească
Numărul cazurilor de coronavirus continuă să crească în ţara noastră, ieri fiind raportate 371 de infectări.
13 August 2021, 08:43
A fost a treia zi când s-au înregistrat peste 300 de noi îmbolnăviri, cifra fiind un nou record al acestei perioade. Au fost anunţate şi trei decese, iar la terapie intensivă sunt internaţi 98 de pacienţi. În aceste condiţii, spitalele se pregătesc deja pentru a face faţă valului al patrulea al pandemiei, care se anunţă mai agresiv decât cel anterior. Ministrul sănătăţii, Ioana Mihăilă, a amintit că tulpina Delta este extrem de contagioasă, iar numărul persoanelor vaccinate din ţara noastră este scăzut: „Avem totuşi un procent de populaţie vaccinată, avem experienţa trecerii prin celelalte valuri pandemice - acestea sunt avantajele. Avem şi câteva mari dezavantaje: procentul mare de populaţie nevaccinată şi contagiozitatea crescută a tulpinii Delta. Spitalele au trimis planuri de revenire a numărului de paturi la cel din plin val pandemic trei, Direcţiile de Sănătate Publică le-au centralizat, iar noi ne organizăm în discuţii periodice cu Direcţiile de Sănătate Publică şi cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pentru a putea răspunde cât de repede posibil evoluţiei.”
Ioana Mihăilă a mai anunţat că bonurile de masă pentru persoanele care se vaccinează anti-COVID ar putea fi eliberate din luna septembrie.
RADOR
Foto: Pixabay