Ascultă Radio Antena Satelor Live

Ordonanţa privind creşterea alocaţiilor pentru copii, din nou pe agenda guvernului

Ordonanţa de urgenţă privind amânarea unei noi creşteri a alocaţiilor pentru copii va fi din nou pe agenda şedinţei guvernului şi săptămâna aceasta.

Ordonanţa privind creşterea alocaţiilor pentru copii, din nou pe agenda guvernului

21 Iunie 2021, 06:05

Iar după amânare, executivul ar urma să stabilească un cadru legislativ prin care majorarea alocaţiilor să fie legată de evoluţia economiei, aflată acum într-o perioadă de revenire după criza adusă de pandemie. Este ceea ce a anunţat premierul, care a mai spus că este timp până la sfârşitul anului ca în coaliţie să fie stabilite principiile după care se vor face viitoarele creşteri ale ajutoarelor sociale.
După ce guvernul a discutat în primă lectură ordonanţa de urgenţă care amână pentru anul viitor o nouă creştere a alocaţiilor pentru copii, premierul Florin Cîţu a declarat că alocaţiile pot nu doar să se dubleze, ci chiar să se tripleze şi să crească de mai multe ori, dar totul depinde de veniturile României. Doar o economie dezvoltată va putea să susţină creşterea alocaţiilor pentru copii, a explicat Florin Cîţu.
Florin Cîţu: „Această ordonanţă asigură, ceea ce am spus de la începutul anului, că anul acesta alocaţiile cresc cu 20%, 20% în 2021. Pentru ceea ce se întâmplă în viitor, avem tot timpul, anul acesta, împreună în coaliţie să venim cu un plan care să arate o creştere a alocaţiilor anuală. Repet, vreau să legăm alocaţiile de venituri, dacă se poate, într-o formulă în care toată lumea să beneficieze de creşterea economică.”
âPremierul a mai spus că, în mod concret, despre creşterea viitoare a alocaţiilor se va putea vorbi după constituirea bugetului de anul viitor, după ce coaliţia de guvernare va lua o decizie în acest sens pentru următorii ani şi pe baza unor scenarii de creştere economică viitoare. Tot săptămâna aceasta, guvernul ar putea să aibă pe ordinea de zi şi proiectul unei alte ordonanţe de urgenţă care va prelungi termenul în care vor fi acordate ajutoare sociale minerilor care vor fi disponibilizaţi de la minele din Valea Jiului, de la Compania Naţională a Uraniului şi de la Complexele Energetice Hunedoara şi Oltenia. Intenţia este aceea ca măsurile sociale să fie acordate până în 2032, şi nu până în 2024, cum este prevăzut în prezent.

RADOR
Foto: Pixabay

Etichete : top
Numărul cabinetelor medicale de familie din rural este cu 51% mai mic decât în mediul urban
Social 25 Noiembrie 2024, 13:25

Numărul cabinetelor medicale de familie din rural este cu 51% mai mic decât în mediul urban

Numărul cabinetelor medicale de familie din rural este cu 51% mai mic decât în mediul urban: una dintre cauzele mortalităţii...

Numărul cabinetelor medicale de familie din rural este cu 51% mai mic decât în mediul urban
Drepturile copilului: Cheia protecției și a unui viitor mai sigur
Social 25 Noiembrie 2024, 13:24

Drepturile copilului: Cheia protecției și a unui viitor mai sigur

În România, protecția drepturilor copilului continuă să fie o prioritate, iar Asociația Telefonul Copilului, cu peste 18 ani...

Drepturile copilului: Cheia protecției și a unui viitor mai sigur
România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale cheltuielilor cu protecţia socială în 2023
Social 25 Noiembrie 2024, 12:46

România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale cheltuielilor cu protecţia socială în 2023

Cheltuielile totale cu protecţia socială în Uniunea Europeană au ajuns la 4.583 miliarde de euro, în 2023, în creştere cu...

România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale cheltuielilor cu protecţia socială în 2023
Parada de Ziua Naţională: Forțe impresionante la evenimentele de 1 Decembrie, din Alba Iulia și București
Social 22 Noiembrie 2024, 15:05

Parada de Ziua Naţională: Forțe impresionante la evenimentele de 1 Decembrie, din Alba Iulia și București

Peste 1.000 de militari şi zeci de mijloace terestre vor participa în 1 Decembrie la parada militară de la Alba Iulia, la...

Parada de Ziua Naţională: Forțe impresionante la evenimentele de 1 Decembrie, din Alba Iulia și București
Sprijin de Sărbători: Tichete sociale pentru 12.000 de pensionari din Iași
Social 22 Noiembrie 2024, 13:57

Sprijin de Sărbători: Tichete sociale pentru 12.000 de pensionari din Iași

Aproximativ 12.000 de pensionari din municipiul Iaşi vor primi, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă din acest an, ajutoare sub...

Sprijin de Sărbători: Tichete sociale pentru 12.000 de pensionari din Iași
Campania „Descălțați de limitări” – Fundația All Vision România sprijină copiii din mediul rural"
Social 20 Noiembrie 2024, 11:57

Campania „Descălțați de limitări” – Fundația All Vision România sprijină copiii din mediul rural"

În preajma Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, Fundația All Vision România a lansat campania „Descălțați de...

Campania „Descălțați de limitări” – Fundația All Vision România sprijină copiii din mediul rural"
Barajul Oravița Mică, modernizat și reactivat după patru decenii de nefuncționare
Social 19 Noiembrie 2024, 17:10

Barajul Oravița Mică, modernizat și reactivat după patru decenii de nefuncționare

Barajul Oraviţa Mică, construit în secolul XVIII, a fost reabilitat de Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat),...

Barajul Oravița Mică, modernizat și reactivat după patru decenii de nefuncționare
Familiile vulnerabile, eligibile pentru un sprijin de până la 750 lei pentru instalarea repartitoarelor de căldură
Social 18 Noiembrie 2024, 16:11

Familiile vulnerabile, eligibile pentru un sprijin de până la 750 lei pentru instalarea repartitoarelor de căldură

Familiile vulnerabile vor putea primi un ajutor de până la 750 lei pentru montarea repartitoarelor de căldură, potrivit unui...

Familiile vulnerabile, eligibile pentru un sprijin de până la 750 lei pentru instalarea repartitoarelor de căldură