Primele măsuri pentru primirea de refugiați ucraineni, la Sighetu Marmației
Administratia locală din Sighet a luat un prim set de măsuri pentru primirea de refugiați ucraineni.
24 Februarie 2022, 10:27
Contactat de catre Radio Sighet, Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmatiei a spus că au fost identificate mai multe locații unde se vor amenaja tabere mobile.
Aceste locații se află in zona stadionului municipal și în zona Muzeului Satului.
Se va lua legătura cu Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru a se găsi și alte soluții de cazare a refugiaților, avându-se model situația generată de pandemie, când s-au folosit mai multe unități locative de pe raza municipiului Sighetu Marmatiei.