Situaţia internărilor la Terapie Intensivă
Aproape 15.700 de persoane au fost vaccinate, în ultimele 24 de ore, din care aproape 12.500 cu prima doză, au comunicat autorităţile.
21 Septembrie 2021, 17:07
Între timp, România a ajuns la aproape 6.800 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. 129 de persoane au decedat din care opt erau vaccinate. La Terapie Intensivă sunt internaţi aproape o mie de pacienţi, numărul lor fiind în creştere, iar 229 de copii cu Covid-19 sunt în spital, 20 dintre ei cu forme grave. În aceste condiţii, autorităţile iau noi măsuri pentru asigurarea unui număr cât mai mare de paturi la Terapie Intensivă pentru bolnavii Covid ce au nevoie de îngrijire specială. Premierul Florin Cîţu a anunţat, astăzi, că a cerut o anchetă asupra modului în care a fost pregătit valul al patrulea. El a cerut o situaţie a paturilor din spitale şi a avertizat că nu contează ce instituţie coordonează spitalul, ci cum sunt trataţi pacienţii. Între timp, ministrul interimar al sănătăţii, Cseke Attila, a semnat un ordin prin care inspecţia sanitară de stat va monitoriza zilnic situaţia paturilor de la Terapie Intensivă pentru bolnavii cronici. Peste 180 de inspectori DSP se vor asigura că paturile declarate există fizic şi sunt utilizate conform deciziilor asumate din planurile de rezilienţă întomite la nivelul fiecărui judeţ.
RADOR
Foto: Pixabay