Strategie regională în sectorul sanitar, în vestul ţării
Direcţiile de Sănătate Publică din Arad, Timiş şi Hunedoara vor să realizeze o strategie de dezvoltare regională pentru sectorul sanitar.
09 Iulie 2021, 16:30
Directorii celor trei DSP-uri s-au întâlnit pentru a pune bazele unei colaborări, după cea avută în perioada pandemiei. Principalul obiectiv al acestei alianţe este digitalizarea activităţii în direcţiile de sănătate din Arad, Timiş şi Hunedoara. Pentru aceasta, va fi depus un proiect comun pentru obţinerea de finanţare europeană prin Agenţia de Dezvoltare Regională ADR Vest. Tot în cadrul întâlnirilor de astăzi, au mai fost purtate discuţii legate de transferurile interjudeţene de pacienţi, dar şi de efectuarea de controale comune, pe toată regiunea, care ar eficientiza activitatea. Unele iniţiative vor fi trimise ca propuneri de proiecte-pilot Ministerului Sănătăţii.
RADOR
Foto: Pixabay