Un sfert din populaţia României suferă de o formă de alergie
Un sfert din populaţia României suferă de o formă de alergie, incidenţa bolilor alergice fiind în creştere, ca în toate ţările europene.
10 Decembrie 2021, 05:23
Statisrica vine de la reprezentanţii Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică (SRAIC).
Unul din patru adulţi şi fiecare al treilea copil suferă de rinită alergică, unul din cinci copii suferă de astm alergic, un sfert dintre copiii români - de dermatită atopică, 2% dintre adulţi şi 10% dintre copii sunt diagnosticaţi cu alergii alimentare, iar 1.120.000 de români adulţi au o alergie medicamentoasă.
"Aproximativ 8 milioane de români (adulţi şi copii) suferă de o formă de alergie. Cele mai multe afecţiuni alergice sunt boli cronice care induc un impact negativ asupra calităţii vieţii pacientului, atât din perspectiva vieţii sociale cât şi profesionale, generând costuri semnificative la nivelul sistemului de sănătate publică şi al societăţii. Sistemele de îngrijire a sănătăţii se confruntă cu costuri ridicate pentru managementul pacienţilor alergici, inclusiv cele legate de vizitele frecvente de îngrijire a sănătăţii, farmacoterapie, absenţe de la locul de muncă şi pierderea productivităţii", a afirmat preşedintele SRAIC, prof. dr. Carmen Panaitescu.
Prevalenţa, dar şi complexitatea şi severitatea bolilor alergice este în continuă creştere la nivel mondial, afectând în special copiii şi tinerii, menţionează SRAIC.
"SRAIC este angrenată în elaborarea strategiei naţionale de management al bolilor alergice, promovând o abordare multidisciplinară, în concordanţă cu recomandările internaţionale. ("?) Având în vedere importanţa cercetării, susţinem dezvoltarea reţelei naţionale de centre de cercetare în alergologie, în paralel cu întărirea legăturilor cu societăţile profesionale internaţionale", a adăugat Panaitescu.
SRAIC mai informează că şcoala de iarnă a Societăţii va fi organizată joi şi vineri, iar pe 10 decembrie va avea loc prima masă rotundă sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale, cu focus pe promovarea progreselor în direcţia inovativă a medicinei personalizate.
RADOR
Foto: Pixabay