Femeie căzută într-o fântână de 15 metri
Pompierii au intervenit joi dimineaţă pentru salvarea unei femei în vârstă de aproximativ 60 de ani căzută într-o fântână din localitatea Balta Albă, judeţul Buzău.
14 Decembrie 2023, 12:15
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, fântâna avea o adâncime de aproximativ 15 metri. Intervenţia s-a derulat fără incidente, iar persoana a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
'Pompierii buzoieni au intervenit în această dimineaţă pentru salvarea unei persoane căzute într-o fântână din localitatea Balta Albă.
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Persoana a fost extrasă din fântână, i s-a acordat primul ajutor medical de către echipajul SMULS şi a fost transportată la spital', a transmis ISU Buzău.