Ploile abundente au inundat case şi gospodării din mai multe localităţi din Dolj
Mai multe case şi gospodării din comunele Poiana Mare, Desa, Unirea şi Greceşti, din judeţul Dolj, au fost inundate în urma ploilor abundente din ultimele 24 de ore, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru evacuarea apei, informează ISU Dolj.
13 Iunie 2023, 11:12
Potrivit sursei citate. Detaşamentul de Pompieri Calafat a intervenit în comuna Poiana Mare pentru scoaterea apei dintr-o casă şi un beci, în comuna Desa, unde a fost inundat un beci, şi în comuna Unirea pentru scoaterea apei dintr-o curte.
De asemenea, Detaşamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit în comuna greceşti pentru scoaterea apei dintr-o locuinţă.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod roşu de inundaţii, valabilă pe râuri din cinci judeţe, pentru intervalul 12 iunie, ora 20:00 - 13 iunie, ora 12:00.
În acest interval au fost vizate râurile din bazinele hidrografice: Nera - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Caraş Severin), Dunăre - afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Dolj, Mehedinţi şi Caraş Severin), Desnăţui - bazin amonte Acumularea Fântânele (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu - afluenţii aferenţi sectorului aval staţia hidrometrică Sadu - amonte confluenţă cu râul Gilort, Gilort - bazin amonte staţia hidrometrică Novaci şi afluenţii aferenţi sectorului aval staţia hidrometrică Novaci (judeţul Gorj), Motru - bazin amonte staţia hidrometrică Broşteni şi afluenţii aferenţi sectorului aval staţia hidrometrică Broşteni (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Olteţ - bazin amonte staţia hidrometrică Oteteliş (judeţele: Gorj şi Vâlcea).
Fenomenele hidrologice prognozate constau în scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depăşirii cotelor de apărare.