Un nou cimitir public, cu peste 1.500 de locuri de veci, va fi disponibil în Râmnic
Noul cimitir din Râmnic, care se construieşte în cartierul Râureni, este aproape gata, a anunţat vineri, primarul municipiului reşedinţă, Mircia Gutău.
07 Aprilie 2023, 12:08
Edilul-şef al Râmnicului a precizat că sunt într-o fază destul de avansată lucrările la capelă şi la sediul administrativ, cât de curând urmând să fie date în folosinţă şi primele careuri cu loturi de veci.
Gutău a ţinut însă să atragă atenţia că nu va mai permite realizarea mormintelor după cum vrea fiecare.
'Îmi doresc ca acest cimitir să fie de referinţă. Să fie împărţit pe careuri, pe alei, să existe o firmă autorizată care să facă morminte şi să nu mai văd în cimitir că unul are doi metri lăţime, altul un metru, unul are nu ştiu ce statuie.
Voi propune Consiliului Local aprobarea a cel mult două, trei modele de cruci, care să fie uniforme. Acolo vom închiria şi un mic spaţiu pentru o firmă care doreşte să facă cruci cruci sau morminte, în aşa fel încât să fie un loc de referinţă', a spus primarul Râmnicului.
Amenajarea noului cimitir în Râmnicu Vâlcea a început în anul 2021, lucrările, estimate la circa două milioane de euro, presupunând amenajarea a 1.564 de locuri de veci pentru cultul ortodox şi alte 57 pentru cultul musulman, construirea unei capele mortuare cu o suprafaţă de 100 metri pătraţi, precum şi a unui corp administrativ care va putea găzdui şi praznicele ţinute în memoria celor dispăruţi.
În Râmnicu Vâlcea în prezent sunt două cimitire publice, însă ambele sunt în totalitate concesionate. A