Guvernul a finalizat ultima rectificare bugetară din acest an, care va fi pozitivă
Guvernul a finalizat astăzi ultima rectificare bugetară din acest an, care va fi pozitivă. Potrivit datelor oficiale, deficitul va înregistra o scădere uşoară la 5,74 %.
15 Noiembrie 2022, 17:21
Cei mai mulţi bani vor primi Ministerele Muncii, Agriculturii, Economiei şi Finanţelor, în timp ce Sănătatea, Mediul şi Transporturile vor avea diminuate cu cele mai mari sume creditele bugetare, potrivit proiectului publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe. Rectificarea se bazează pe o creştere a veniturilor bugetului general consolidat cu 500 de milioane de lei şi asigură toate sumele necesare pentru plata drepturilor salariale şi a celor din sfera asistenţei sociale, precum şi pentru buna funcţionare a tuturor instituţiilor publice până la sfârşitul anului. Potrivit datelor oficiale, deficitul va înregistra o scădere uşoară la 5,74 %.
RADOR
Foto: Pixabay