Senatorii au adoptat un amendament la ordonanţa privind Programul Naţional de Dezvoltare şi Susţinere a Industriei Alimentare
Senatorii au completat OUG privind Programul Naţional de Dezvoltare şi Susţinere a Industriei Alimentare, INVESTALIM. Ei au adoptat un amendament, care prevede extinderea listei de beneficiari ce pot solicita sprijin financiar.
Articol de Simona Lazăr, 29 Septembrie 2023, 23:02
Au fost adăugate astfel alte cinci activităţi eligibile pentru care se acordă finanţare prin intermediul schemei din programul care urmăreşte stimularea investiţiilor în judeţele cu resurse agricole sau în cele mai puţin dezvoltate:
Senatorul PNL George Scarlat: Am introdus ca beneficiari şi cooperativele agricole şi grupurile de producători. Granturile sunt generoase de la minim cinci sute de mii de euro până la aproximativ cincizeci de milioane de euro per beneficiar. Asta înseamnă cu adevărat un ajutor pentru industria mijlocie şi mare.
Programul Naţional de Dezvoltare şi Susţinere a Industriei Alimentare este aferent perioadei 2023-2026, iar Senatul este prima cameră sesizată.
RADOR