Ascultă Radio Antena Satelor Live

Rusia nu vede pentru moment perspective pentru o soluţionare diplomatică a situaţiei din Ucraina

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus marţi într-o declaraţie pentru agenţia de presă rusă Interfax că nu se întrevăd pentru moment perspective pentru o rezolvare politico-diplomatică a situaţiei din Ucraina.

Rusia nu vede pentru moment perspective pentru o soluţionare diplomatică a situaţiei din Ucraina

20 Septembrie 2022, 13:36

'În acest moment, astfel de perspective nu se întrevăd', declarat Peskov, solicitat să comenteze cu privire la posibilităţile de reglementare a situaţiei prin mijloace politice şi diplomatice, citat de Agerpres.

Într-un interviu acordat în urmă cu o zi publicaţiei Ukrainska Pravda, ambasadorul SUA în Ucraina, Bridget A. Brink, a negat zvonurile potrivit cărora şeful Departamentului de Stat, Anthony Blinken, ar fi evocat în discuţiile cu autorităţile ucrainene, în timpul ultimei sale vizite la Kiev, necesitatea reluării negocierilor cu Federaţia Rusă.

Ea a subliniat că numai ucrainenii sunt cei în măsură să decidă când să se aşeze la masa de negocieri cu ocupanţii ruşi.

Autorităţile americane au spus că 'numai ucrainenii şi liderul ales democratic al Ucrainei, preşedintele Volodimir Zelenski, pot decide când şi cum ar trebui să se încheie acest conflict şi când şi cum ar trebui să înceapă negocierile', a spus Brink.

Într-un interviu recent pentru CNN, preşedintele ucrainean a afirmat că Ucraina nu va negocia cu 'cei care dau ultimatumuri'.

O retragere completă a Rusiei dincolo de frontierele recunoscute internaţional ale Ucrainei este o precondiţie absolută pentru începerea oricăror negocieri, a declarat în acest context istoricul rus Andrei Zubov pentru publicaţia ucraineană Obozrevatel. În esenţă, negocierile dintre Moscova şi Kiev trebuie să vizeze 'doar sumele despăgubirilor pe care Rusia trebuie să le plătească pentru pierderile teribile pe care le-a provocat victimei agresiunii sale', afirmă el, conform media citate.

Rusia a declanşat în februarie o invazie în Ucraina pe care o numeşte 'operaţiune specială militară', de fapt o agresiune brutală împotriva unui stat suveran, prima de acest tip pe continentul european după cel de-al Doilea Război Mondial.

Foto: pixabay

Incident în vecinătatea barajului Vidraru: O turistă a fost atacată de urs
Diverse 22 Aprilie 2024, 17:23

Incident în vecinătatea barajului Vidraru: O turistă a fost atacată de urs

O turistă a fost atacată de un urs, luni, în zona Barajului Vidraru, în urma incidentului fiind emis un mesaj RO-ALERT,...

Incident în vecinătatea barajului Vidraru: O turistă a fost atacată de urs
Refuzul unui preot de a acorda spovedania unei octogenare, analizat de Arhiepiscopia Tomisului
Diverse 22 Aprilie 2024, 15:48

Refuzul unui preot de a acorda spovedania unei octogenare, analizat de Arhiepiscopia Tomisului

Cazul unui preot din localitatea Valu lui Traian care i-a refuzat spovedania unei femei, în vârstă de 87 de ani, pentru că...

Refuzul unui preot de a acorda spovedania unei octogenare, analizat de Arhiepiscopia Tomisului
Excelență în conservarea resurselor naturale: Recunoaștere internațională pentru Direcția Silvică Argeș
Diverse 22 Aprilie 2024, 13:42

Excelență în conservarea resurselor naturale: Recunoaștere internațională pentru Direcția Silvică Argeș

România, prin Direcția Silvică Argeș, a câștigat Premiul Edmond Blanc, pentru gestionarea durabilă a Fondului Cinegetic de la...

Excelență în conservarea resurselor naturale: Recunoaștere internațională pentru Direcția Silvică Argeș
Douăzeci de copii, membri ai unui ansamblu folcloric, blocaţi în Dubai din cauza inundaţiilor
Diverse 18 Aprilie 2024, 16:02

Douăzeci de copii, membri ai unui ansamblu folcloric, blocaţi în Dubai din cauza inundaţiilor

Un grup de 20 de copii şi doi profesori însoţitori, membri ai unui ansamblu folcloric din judeţul Sibiu, care au rămas...

Douăzeci de copii, membri ai unui ansamblu folcloric, blocaţi în Dubai din cauza inundaţiilor
Prahova: Poliţist din Ploieşti, acuzat de viol; cercetare prealabilă la IJP, anchetă la Parchet
Diverse 18 Aprilie 2024, 08:46

Prahova: Poliţist din Ploieşti, acuzat de viol; cercetare prealabilă la IJP, anchetă la Parchet

Un poliţist din Ploieşti este acuzat de viol, o femeie care a depus o plângere penală la aceasta reclamând faptul că ar fi...

Prahova: Poliţist din Ploieşti, acuzat de viol; cercetare prealabilă la IJP, anchetă la Parchet
Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul, Jocurile Olimpice de la Paris ar putea fi un pas spre pace
Diverse 15 Aprilie 2024, 19:48

Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul, Jocurile Olimpice de la Paris ar putea fi un pas spre pace

Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul, iar pedepsirea sportivilor din astfel de motive este inacceptabilă,...

Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul, Jocurile Olimpice de la Paris ar putea fi un pas spre pace
Judeţul Constanţa: Un bărbat din satul Conacu şi-a incendiat casa şi apoi s-a spânzurat
Diverse 15 Aprilie 2024, 19:40

Judeţul Constanţa: Un bărbat din satul Conacu şi-a incendiat casa şi apoi s-a spânzurat

Pompierii militari au intervenit, azi-noapte, la un incendiu care a cuprins o casă din satul Conacu (comuna Cobadin), situată...

Judeţul Constanţa: Un bărbat din satul Conacu şi-a incendiat casa şi apoi s-a spânzurat
Constanţa: 10 sancţiuni pentru activităţi de picnic în zone interzise din Cheile şi Gura Dobrogei
Diverse 15 Aprilie 2024, 09:18

Constanţa: 10 sancţiuni pentru activităţi de picnic în zone interzise din Cheile şi Gura Dobrogei

Jandarmii constănţeni au avut, ieri, o activitate în zonele Cheile Dobrogei şi Gura Dobrogei, unde au aplicat 10 sancţiuni ca...

Constanţa: 10 sancţiuni pentru activităţi de picnic în zone interzise din Cheile şi Gura Dobrogei