Ascultă Radio Antena Satelor Live

Viktor Orbán a condamnat masacrul de la Bucea şi susţine ancheta internaţională

Premierul Viktor Orbán a condamnat masacrul de la Bucea, a anunţat, sâmbătă, Bertalan Havasi, şeful Biroului de presă al premierului, în comunicatul remis agenţiei ungare de presă MTI.

Viktor Orbán a condamnat masacrul de la Bucea şi susţine ancheta internaţională

09 Aprilie 2022, 14:05

Ungaria susţine pe deplin ancheta internaţională ce vizează identificarea autorilor vărsărilor de sânge, a mai spus Bertalan Havasi, referindu-se la poziţia premierului ungar. Şeful biroului de presă a amintit că miercuri, la conferinţa internaţională de presă, Viktor Orbán a explicat clar că acesta este un război pe care l-au iniţiat ruşii. "Aceasta este poziţia comună a Uniunii Europene, iar Ungaria aderă la această poziţie. Iar în ceea ce priveşte atrocităţile, trebuie investigate fiecare în parte (...) În tot cazul, civilii trebuie protejaţi, agresiunea împotriva civililor trebuie condamnată în modul cel mai ferm, iar aceste cazuri trebuie investigate. Dorim o anchetă independentă şi imparţială", a reiterat afirmaţiile lui Viktor Orbán şeful biroului de presă.
Vineri, într-un interviu, Jaroslaw Kaczynski, preşedintele Partidului Lege şi Justiţie (PiS), partid majoritar aflat la guvernare în Polonia, l-a criticat pe premierul ungar, Viktor Orbán, pentru că a refuzat să condamne Rusia pentru crimele de la Bucea, din Ucraina.

RADOR
Foto: Pixabay

Etichete : recomandare
Provocările migrației pentru un trai mai bun: 60.000 de copii afectați de plecarea părinților la muncă în străinătate
Social 23 Aprilie 2024, 16:11

Provocările migrației pentru un trai mai bun: 60.000 de copii afectați de plecarea părinților la muncă în străinătate

Aproape 60.000 de copii din regiunea Sud-Est au cel puţin un părinte la muncă în străinătate, iar 75% dintre aceste persoane...

Provocările migrației pentru un trai mai bun: 60.000 de copii afectați de plecarea părinților la muncă în străinătate
Șocant: Femeie arestată pentru bătaia cruntă asupra bebelușului de două luni
Social 18 Aprilie 2024, 12:33

Șocant: Femeie arestată pentru bătaia cruntă asupra bebelușului de două luni

O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă...

Șocant: Femeie arestată pentru bătaia cruntă asupra bebelușului de două luni
Fenomen alarmant: Peste 100 de mame minore raportează anual nașteri în Sălaj, unele la cel de-al treilea copil
Social 18 Aprilie 2024, 12:28

Fenomen alarmant: Peste 100 de mame minore raportează anual nașteri în Sălaj, unele la cel de-al treilea copil

Peste 100 de mame minore se înregistrează, anual, la nivelul judeţului Sălaj, unele dintre acestea fiind la al doilea sau...

Fenomen alarmant: Peste 100 de mame minore raportează anual nașteri în Sălaj, unele la cel de-al treilea copil
Cooperarea dintre Stat și Culte în folosul societății
Social 16 Aprilie 2024, 18:36

Cooperarea dintre Stat și Culte în folosul societății

Constituirea Comisiei de Dialog dintre Stat și Culte a avut consecințe imediate pozitive inclusiv în plan legislativ, fiind...

Cooperarea dintre Stat și Culte în folosul societății
Paşte mai luminos pentru comunitatea din Slatina: 4.100 de locuitori vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei
Social 14 Aprilie 2024, 19:14

Paşte mai luminos pentru comunitatea din Slatina: 4.100 de locuitori vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei

Primăria Slatina a anunţat că aproape 4.100 de slătineni vor primi tichete sociale de Paşte în valoare de câte 150 de lei de...

Paşte mai luminos pentru comunitatea din Slatina: 4.100 de locuitori vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei
O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând din 15 aprilie, posesorilor de carduri de alimente
Social 14 Aprilie 2024, 19:05

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând din 15 aprilie, posesorilor de carduri de alimente

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând de mâine, posesorilor de carduri de alimente, aproximativ 2,6...

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând din 15 aprilie, posesorilor de carduri de alimente
Cifre demografice îngrijorătoare: Sporul natural continuă să scadă în februarie 2024
Social 10 Aprilie 2024, 11:58

Cifre demografice îngrijorătoare: Sporul natural continuă să scadă în februarie 2024

Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ (-9.943) în luna februarie 2024, numărul persoanelor decedate...

Cifre demografice îngrijorătoare: Sporul natural continuă să scadă în februarie 2024
Un bărbat a fost găsit carbonizat după explozia produsă vineri într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeș
Social 05 Aprilie 2024, 16:43

Un bărbat a fost găsit carbonizat după explozia produsă vineri într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeș

Echipajele de pompieri care intervin într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeş unde, vineri, s-a produs o explozie urmată...