Carnea de miel este la mare căutare în aceste zile, când se fac ultimele pregătiri pentru masa de Paşte
Carnea de miel este la mare căutare în aceste zile, când se fac ultimele pregătiri pentru masa de Paşte.
29 Aprilie 2024, 06:42
În multe zone din ţară, kilogramul de carne se vinde cu 50-55 de lei, dar poate ajunge şi la 60 de lei, spun fermierii din zona Rupea.
-: S-a scumpit mielul, totul s-a scumpit anul ăsta. S-a scumpit şi la viu, că viu merge 25 de lei. La tăiat cerem 60 de lei. Mai negociem cu clienţii cât vor, cum vor. Avem de la 7 kilograme până la 15 kilograme tăiat, carcasă. Mieii sunt ţinuţi bine, şi atunci au crescut.
Crescătorii de ovine spun că preţul este stabilit în funcţie de tariful cu care se vinde carnea la export, dar şi de cererea din ţară.
Petru Gonţea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Braşov: „Depinde aici şi de puterea de cumpărare. Cererea şi oferta reglează. Acum vreo 10 ani, în România se consumau cam cinci milioane de miei la sărbătorile pascale. Acum, din an în an s-a diminuat, din cauza scăderii puterii de cumpărare. Oamenii, mai ales cei în vârstă, s-au orientat spre o formulă de pasăre, altă carne mai ieftină.”
Inspectorii sanitar-veterinari recomandă populaţiei să cumpere carne şi alte produse alimentare doar din locuri în care sunt verificate atât marfa, cât şi provenienţa acesteia.
RADOR