Ascultă Radio Antena Satelor Live

Mâncăruri de post din anii ’30

Răscolind prin rafturile de carte veche culinară, am dat peste volumaşul unei jurnaliste “de gastro” din anii interbelici.

Mâncăruri de post din anii ’30
Foto: pixabay.com

Articol de Simona Lazăr, 02 Iunie 2023, 00:07

Maria Pârvulescu, directoarea revistei “Femeia satelor”, care apărea la Timişoara în anii ’30, publica o cărticică - 77 pagini, în care-au încăput fix 100 de reţete – intitulată “Mâncăruri de post” (scoasă la Tipografia Decebal din Deva) şi care avea în cuprinsul său 5 capitole: Ciorbe, Mâncăruri, Fripturi, Salate şi Dulciuri. Din prefaţă, extrag câteva gânduri ale autoarei despre post: “Isus Hristos fiul lui Dumnezeu o prescris postul – aşadar; ca să ne putem spovedi, - adică pentru a ne putea uşura păcatele pe care le facem zilnic, fie de voie, fie fără de voie – şi apoi să ne împărtăşim, trebuie să avem şi corpul uşurat: aceasta se obţine numai prin post. Unii spun că postul este greu, alţii că postul este prea scump; adevărul însă nu este de partea niciunora. Greu ar fi postul dacă timp de 6 săptămâni omul n-ar mânca altceva decât ciorbă de fasole şi salată de cartofi, aşa cum de altfel fac mulţi săteni; iar scump este numai dacă se pregăteşte caracatiţă, tohn şi se mănâncă numai halva, aşa cum fac orăşenii”. Cele 100 de reţete – multe dintre ele publicate de autoare, de-a lungul anilor, în paginile revistei pe care o conducea – sunt de toate soiurile, nu neapărat româneşti, nu neapărat simple. Dacă nu am găsit prea multe lucruri complicate între cele 15 ciorbe şi supe din primul capitol, între reţetele de mâncăruri – 50 în cap! – găsim şi câteva “scofeturi”: Imambaialdî, arpagic cu măsline, ţelină cu sos grecesc ori varză cu hribi şi măsline sunt doar câteva exemple, menite să ridice “bucătăria sătencei” la standardul gospodinelor de oraş. Capitolul “Fripturi” m-a intrigat, la început, dar iute m-am lămurit că în cele 9 reţete nu se foloseau decât legume: cartofii ori ţelina pane, chiftelele de cartofi, praz sau spanac mi-au părut relativ simple. Ingenioase însă sunt mâncărurile precum “cotletele” de fasole sau din diferite zarzavaturi. În primul caz, din piureul obţinut din fasole fiartă şi zdrobită, în care s-a adăugat ceapă prăjită şi sare, se formează cu mâna “cotlete”, care se tăvălesc în pesmet şi se prăjesc în ulei încins. Cea de a doua reţetă v-o redau integral: “Cotlete din diferite zarzavaturi. Fierbem diferite zarzavaturi, le scurgem şi le lăsăm să se răcească. Separat fierbem cartofi. Cartofii îi strivim, iar zarzavatul îl trecem prin maşina de tocat carne. Încingem untdelemnul, îi adăugămn ceapă şi când aceasta s-a rumenit, punem peste ea zarzavatul, pe cre-l ţinem până ce nu va mai avea apă deloc. Luăm de la foc şi punem sare, pătrunjel verde şi cartofi şi lăsăm apoi să se răcească. Până atunci înmuiem franzelă în apă călduţă, o stoarcem, o dăm prin sită şi o amestecăm cu zarzavatul. Formăm cotletele, le tăvălim în pesmet şi le prăjim în untdelemn încins. Servim cu salată”. Cu una dintre cele 9 reţete de salată din carte... adică.

În fine... să spunem că Maria Pârvulescu s-a gândit şi la nevoia de dulce a familiilor cititoarelor sale. Restul de reţete, până la 100, sunt, deci de dulciuri. Unele rudimentare de-a dreptul, cum ar fi “Mămăliga cu nuci” şi “Mămăliga cu prune”, altele cu denumiri amuzante – “Camarazi beţi”, “Mere arici” – ori exotice, precum... “Glonţul japonez”. Acum, după ce am citit din scoarţă în scoarţă cartea, am un singur regret: că am descoperit-o târziu, când Postul Crăciunului e... pe ducă. Dar nu-i nimic, la primăvară-i rânduit alt post!

Bucătăria românească nouă: „Sub Tâmpa” îmbină tradiția cu modernitatea
Gastronomie 14 Ianuarie 2025, 16:11

Bucătăria românească nouă: „Sub Tâmpa” îmbină tradiția cu modernitatea

Brașovul găzduiește un concept culinar revoluționar „Sub Tâmpa”, un restaurant care aduce în prim-plan tradițiile...

Bucătăria românească nouă: „Sub Tâmpa” îmbină tradiția cu modernitatea
Gastronomie 18 Decembrie 2024, 15:22

Ce-o fi laptele „de șteandru”?

Lumea satului nu mai e ca acum o sută de ani. Fiindcă meșteșugurile s-au uitat, ciobanul nu știe ce să facă cu lâna. Femeile...

Ce-o fi laptele „de șteandru”?
Cartea regală de bucate - într-o nouă ediţie
Gastronomie 16 Decembrie 2024, 16:24

Cartea regală de bucate - într-o nouă ediţie

'Carte regală de bucate', ediţia a doua, semnată de Majestatea Sa Custodele Coroanei, va fi adusă în curând în librării de...

Cartea regală de bucate - într-o nouă ediţie
Gastronomie 15 Decembrie 2024, 15:10

Cum să gătești corect și sănătos leguminoasele

Leguminoasele (sau legumele uscate) constituiau in trecut baza alimentatiei omului de rand. Lintea, nautul, fava, soia, bobul...

Cum să gătești corect și sănătos leguminoasele
Arheologia Culinară, în premieră la cea de-a treia Conferinţă Regională de Turism
Gastronomie 21 Octombrie 2024, 10:48

Arheologia Culinară, în premieră la cea de-a treia Conferinţă Regională de Turism

Arheologia Culinară, inventată de sălăjeanul Mircea Groza, cel care a reconstituit peste 1.500 de reţete culinare străvechi...

Arheologia Culinară, în premieră la cea de-a treia Conferinţă Regională de Turism
Tulcea: Congres regional „Vinuri şi bucate dobrogene”
Gastronomie 20 Octombrie 2024, 21:30

Tulcea: Congres regional „Vinuri şi bucate dobrogene”

Municipiul Tulcea găzduieşte, zilele acestea, Congresul regional 'Vinuri şi bucate dobrogene', eveniment organizat de...

Tulcea: Congres regional „Vinuri şi bucate dobrogene”
Judeţul Harghita, în cursa pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană în 2027; juriul - încântat de vizita în regiune
Gastronomie 11 Octombrie 2024, 14:55

Judeţul Harghita, în cursa pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană în 2027; juriul - încântat de vizita în regiune

Judeţul Harghita s-a înscris, de câteva luni, în cursa pentru a deveni Regiune Gastronomică Europeană în anul 2027, membrii...

Judeţul Harghita, în cursa pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană în 2027; juriul - încântat de vizita în regiune
Gorj: Cele mai bune sarmale şi piftii - analizate, măsurate şi degustate în cadrul unui festival gastronomic
Gastronomie 16 Septembrie 2024, 11:16

Gorj: Cele mai bune sarmale şi piftii - analizate, măsurate şi degustate în cadrul unui festival gastronomic

Cele mai bune sarmale şi piftii vor fi analizate, măsurate şi degustate în cadrul unui festival gastronomic dedicat acestor...

Gorj: Cele mai bune sarmale şi piftii - analizate, măsurate şi degustate în cadrul unui festival gastronomic